Andrei Volosevici, ales cu 57 la sută dintre voturile exprimate de către ploieșteni în data de 27 septembrie, trebuie să fie validat de instanță pentru a deveni primar cu drepturi depline la Ploiești.

Conform legii, mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, în cazul de față fiind vorba despre Judecătoria Ploiești.

Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităților administrației publice locale, încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.

Conform prevederilor Codului Administrativ, încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarului se comunică de îndată prefectului și secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, care are obligația aducerii la cunoștință publică prin afișarea acesteia la sediul unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare.

În termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică, cei interesați pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a alegerii primarului la tribunal.

Apelul se soluționează de tribunal în termen de 5 zile de la sesizare, hotărârea fiind definitivă. Hotărârea se comunică de îndată prefectului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, primarului declarat ales și se aduce la cunoștință publică.

Pronunțarea încheierii judecătoriei, respectiv pronunțarea hotărârii tribunalului se poate amâna, o singură dată, cel mult 24 de ore, iar termenul pentru motivarea încheierii, respectiv a hotărârii este de cel mult 48 de ore de la pronunțare.

Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se prezintă în prima ședință privind ceremonia de constituire sau, după caz, într-o ședință extraordinară a consiliului local.

Circumscripția Electorală a Municipiului Ploiești a depus încă de pe data de 28 septembire, la Judecătoria Ploiești, dosarul de validare în ceea ce privește primarul nou ales. Instanța nu a stabilit încă un termen.

2 COMENTARII

  1. așa ne este dat nouă ploieștenilor sa avem parte de edili cei doare în bască de noi.volosevici și dumitrescu comici vestiți ai administrației locale.

  2. Cum il doare in basca ca la noi a facut treaba ne-a pus asfalt si canalizare si mai urmeazaEste un om de toata isprava
    Felicitari pentru realegere

Lasă un răspuns la opreaflorica Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here