fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Când se folosesc anvelopele de iarnă

Citește Și

- Reclamă -

Poliţia Română reaminteşte că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de la o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

- Reclamă -

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Totodată, conducătorilor de autovehicule li se recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic.

- Reclamă -

În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apriţiei blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

Poliția Română atrage atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor poliţiştilor aflați în trafic.

Sursa: IGPR

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut