fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

CANICULĂ! Temperaturile vor ajunge la 40 de grade Celsius la umbră

Citește Și

- Reclamă -

Un prim val de caniculă își va face simțită prezența, pe teritoriul țării noastre, începând de miercuri, 28 iunie, când afectate vor fi în special județele din vestul și sud-vestul țării. În Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, meteorologii au instituit cod galben de caniculă, avertizând că, în cursul zilei, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.

Situația se înrăutățește joi, pe 29 iunie, când codul galben va fi extins pentru tot teritoriul țării, cu excepția județelor Satu Mare, Sălaj și Maramureș, care rămân în afara regiunilor avertizate, și a județelor Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, care intră sun cod portocaliu de caniculă, pentru că aici se vor atinge local maxime termice de 37…39 de grade și pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

- Reclamă -

Pe de altă parte, valul de aer fierbinte ajuns deasupra României nu înseamnă că scăpăm de furtunile violente care au tot creat probleme în țară. Potrivit meteorologilor, miercuri instabilitatea atmosferică va fi accentuată mai ales la munte, în est și sud-est, unde vor fi intervale de timp cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. În cursul zilei de joi, în regiunile nord-vestice și nordice, precum și la munte, mai ales în orele serii și ale nopții, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Stații de autobuz noi în Ploiești

În Ploiești vor fi montate noi stații de așteptare pentru călătorii care folosesc autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din sistemul...
Sari la conținut