Oamenii interesați de achiziții imobiliare spun că prețurile rămân destul de ridicate în Ploiești. Am fost curioși care este cel mai ieftin apartament pus la vânzare în oraș, dar și cel mai scump.
Ne-am uitat pe OLX, platformă de vânzare-cumpărare folosită atât de persoane fizice, cât și de agenții imobiliare.
Cel mai ieftin apartament pus la vânzare în Ploiești este o garsonieră din zona Mihai Bravu. Potrivit anunțului, locuința este refăcută complet, este la etajul 2 al blocului și are ”baie nouă, glet pe perete, termopan, parchet, ușă metalică, izolație exterioară”. Se vinde ”urgent” direct de către proprietar la prețul de 13.800 euro. Locuința are suprafață utilă 22mp.
La polul opus, cel mai scump apartament din Ploiești are o suprafață utilă de 150mp și este situat la etajul 2 al unui bloc nou din cartierul Albert.
Apartamentul este dotat cu centrală termică, 3 aparate de aer condiționat, izolație termică, finisaje, plăci ceramice, parchet. Este vorba despre o locuință cu 4 camere, 3 dormitoare și un living, 2 băi, dar și 3 boxe pentru depozitare și 3 locuri de parcare. Prețul pentru acest apartament este de 260.000 euro.