- În temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 4 lit. f CPP, administrarea probei testimoniale constând în audierea subsemnatului ca martor este inadmisibilă, fiind contrară legii, având în vedere că persoana propusă ca martor a avut calitatea de organ de urmărire penală în cauză, s-a sesizat din oficiu în cauză, a dispus începerea urmăririi penale și a administrat probe. În acest sens a se vedea și încheierile din data de 04 septembrie 2018, respectiv 29 ianuarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2018/54/2016.
- Procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză nu poate fi audiat în calitate de martor în aceeași cauză, deoarece, detaliind categoriile de participanți în procesul penal enumerate la art. 29 CPP, legiuitorul a inclus procurorul în categoria „organele judiciare” (conform art. 30 CPP), spre deosebire de martor, inclus în categoria „alți subiecți procesuali” (conform art. 34 CPP). Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 29-34 CPP rezultă, fără niciun dubiu, că pot fi audiate ca martori în primul rând persoane care nu au altă calitate în cadrul procesului penal.
- Astfel, nu ar putea fi audiat ca martor în apel judecătorul care a judecat fondul, chiar dacă acesta are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă, ori însuși inculpatul.
- În cazurile în care legiuitorul a considerat că pot fi audiate ca martor anumite categorii de participanți în procesul penal, care anterior au avut o altă calitate, a stabilit expres acest lucru, cum ar fi în cazul de la art. 114 alin. 4 CPP, unde se prevede că pot fi audiați ca martori organele speciale de constatare enumerate la art. 61 și 62 din CPP.
- Procurorul însă, chiar și atunci când se sesizează din oficiu, rămâne, potrivit legii, organ judiciar cu atribuții depline în ceea ce privește activitatea de urmărire penală și nu devine un simplu „organ special de constatare”. De altfel, și procesul-verbal de sesizare din oficiu al procurorului are un alt caracter și un alt sediu al reglementării (art. 292 CPP.) decât procesele-verbale încheiate de organele speciale de constatare (art. 61 și 62 din CPP).
- Faptul că art. 114 alin. 1 CPP prevede că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală nu permite organelor judiciare să se audieze ca martori între ele sau chiar pe ele însele, principiul conținut de art. 5 alin. 1 CPP și dispoziția expresă a art. 104 CPP interzicând astfel de procedee.
- Potrivit art. 292 CPP, faptul că un procuror află, în această calitate, despre săvârșirea unei infracțiuni, pe altă cale decât cea a sesizării de către o altă persoană, are drept consecință obligația sa de a se sesiza din oficiu (omisiunea sesizării fiind infracțiune) și de a întocmi un proces-verbal în acest sens (care nu este mijloc de probă, ci act de sesizare), aspectele constatate urmând a fi probate apoi prin mijloacele de probă prevăzute de lege, nu prin depoziția autorului procesului-verbal de sesizare din oficiu. Principiul rămâne același și nu poate fi eludat – chiar și în cazul în care, ulterior, cauza este repartizată altui procuror ori ajunge în altă fază a procesului penal – întrucât procurorul află respectivele aspecte în calitate de organ de urmărire penală, nu de persoană particulară, și îndeplinește în cauză un act procedural esențial, care îi conferă efectiv și definitiv calitatea de organ judiciar în cauză.
- Pentru un raționament similar, nu poate fi audiat în cauză în calitate de martor nici procurorul care cunoaște anumite aspecte de fapt despre care a aflat ca urmare a administrării de probe în cauză în calitate de organ de urmărire penală. Prin urmare, nu poate fi admis artificiul audierii în calitate de martor a unui organ judiciar, în speță procuror, în condițiile în care art. 104 CPP enumeră limitativ categoriile de participanți în procesul penal care pot fi audiați în cauzele penale, iar organele judiciare nu se regăsesc între acestea. Pentru aceste motive, proba cu audierea ca martor a procurorului care s-a sesizat din oficiu și a efectuat acte de urmărire penală în cauză este contrară legii, fiind inadmisibilă, potrivit art. 100 alin. 4 lit. f CPP.
- Mai mult, dacă aș fi avut calitatea de martor în cauză, atunci m-aș fi regăsit în starea de incompatibilitate reglementată la art. 65 alin. 1 rap. la art. 64 alin. 1 lit. c CPP. O astfel de situație poate fi considerată ca una care ar atrage desființarea actelor procesuale efectuate de către subsemnatul în cauză și a celor subsecvente acestora (adică toată urmărirea penală).
- În acest context, și ținând cont că am fost citat ca martor de către un polițist, atrag atenția asupra faptului că, potrivit art. 324 alin. 3 CPP rap. la art. 56 alin. 3 lit. d CPP, procurorul DIICOT care efectuează urmărirea penală în cauză poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte determinate de urmărire penală, indicate de procuror, iar nu a urmăriri penale în general.
- Pentru aceste motive, în având în vedere atribuțiile funcției pe care o exercitați, solicit să verificați dacă citarea subsemnatului s-a efectuat în baza dispozițiilor date de procurorul care efectuează urmărirea penală în cauză sau din inițiativa organului de cercetare penală și să luați măsurile care se impun pentru infirmarea actelor nelegale privind audierea subsemnatului în calitate de martor și efectuarea în continuare a actelor de urmărire penală în condiții de legalitate.
La sfârșitul lunii iulie, dosarul 10 august, în care Parchetul militar investiga intervenția în forță a jandarmilor, a fost declinat către DIICOT, „pentru continuarea cercetărilor cu privire la organizarea, conducerea și modul de intervenție a forțelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanților, respectiv cu privire la scopul faptelor unor grupuri de persoane care au exercitat acțiuni de violență împotriva forțelor de ordine și măsura în care aceste acțiuni, prin amploarea și modul de desfășurare, au fost de natură să pună în pericol securitatea națională”.
La DIICOT, există și un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, deschis ca urmare a unei sesizări depuse în septembrie 2018 de Jandarmerie, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal).
Fostul ministru al Afacerilor Interne Carmen Dan a susținut în mai multe rânduri că Parchetul este singurul responsabil pentru întârzierea anchetei în acest dosar, că MAI a declasificat documentele necesare și că procurorii trebuie „să caute vinovății pe baza probelor, și nu scuze”.