fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Cât au de dat marii datornici la bugetul Ploieștiului și motivul pentru care nu pot fi recuperați banii

Citește Și

- Reclamă -

Cinci firme din Ploiești datorează aproape 12.300.000 euro la bugetul local dar, cel mai probabil, banii nu vor fi recuperați. Motivul este acela că firmele care înregistrează datorii record la Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești sunt în faliment.

Din totalul de 60.039.896 lei datorați de către cele cinci firme, una singură are de dat mai bine de jumătate din sumă, adică peste 30 milioane de lei. Cea de-a doua în clasamentul datornicilor are de dat aproape 12 milioane de lei, iar a treia firmă peste 8 milioane de lei, după cum ne-a informat SPFL într-un răspuns transmis la solicitarea ziarului Incomod.

- Reclamă -

 - Ziarul INCOMOD

Ne putem face o idee despre ce presupune suma de 12 milioane de euro pentru bugetul local uitându-ne la ce proiecte se realizează pe acești bani. În luna mai a anului trecut, Consiliul Local Ploiești a votat cu asociere cu Ariceștii Rahtivani pentru a obține 11,8 milioane de euro finanțare europeană pentru achiziția a 22 de autobuze electrice, 22 de stații de încărcare lentă și 8 stații de încărcare rapidă pentru acestea, plus alte 45 de stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

Un alt exemplu este reprezentat de faptul că Ploieștiul a câștigat patru proiecte finanțate prin PNRR în valoare de 10 milioane de euro pentru managementul inteligent al intersecţiilor din oraș, anveloparea unor blocuri, renovarea clădirii Colegiului Național Mihai Viteazu și renovarea clădirii Școlii Gimnaziale George Coșbuc.

- Reclamă -

„Recuperarea sumelor datorate bugetului local de către contribuabili, persoane juridice aflate în stare de faliment este foarte greoaie, aproape imposibilă, astfel încât, în cursul anului 2022 instituția noastră a încasat debite restante doar de la două astfel de societăți.
Recuperarea sumelor datorate se poate face, practic, numai prin valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestor entități, iar, în acest caz, sumele obținute se distribuie în funcție de înscrierea la masa credală și de ponderea creanței noastre în totalul sumelor datorate, pondere determinată de către lichidatorul judiciar.

Bunurile rămase în patrimoniul unei societăți aflate în stare de faliment sunt, de obicei, greu vandabile, din cauza stării avansate de deteriorare în care acestea se află. Deși organizăm licitații în scopul valorificării lor, nu se găsesc cumpărători interesați să achiziționeze bunuri nefuncționale sau nefolosibile.”, ne-a explicat Simona Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești.

Nici legislația nu este în favoarea celor care au de recuperat bani de la firme aflate în insolvență sau în faliment, în sensul în care este aproape imposibil să atragi răspunderea personală a patronilor firmelor care nu mai au bunuri sau bani.

„O societate aflată în faliment se poate radia, la cererea lichidatorului judiciar, în momentul în care nu mai sunt bunuri în patrimoniu sau, dacă mai sunt, acestea nu sunt vandabile. Anterior radierii, ca o alternativă a recuperarii creanțelor datorate, se poate încerca promovarea unei acțiuni de atragere a răspunderii reprezentanților societății. Această acțiune este și ea extrem de greoaie și de cele mai multe ori fără obținerea rezultatelor scontate, întrucât, în derularea ei, este necesară dovedirea relei credințe a reprezentanților societăților în raport cu instituțiile statului. Mai mult decât atât, și în cazul în care instanța de judecată admite cererea noastră de atragere a răspunderii, punerea în executare a sentinței este de cele mai multe ori imposibilă, din cauza lipsei bunurilor și veniturilor din patrimoniul acestor persoane. Spre exemplu, anii trecuți am obținut în instanță atragerea răspunderii pentru cinci persoane, am pus sentințele respective în executare și am reușit recuperarea datoriilor de la un număr de două persoane.”, ne-a mai declarat directorul SPFL, Simona Dolniceanu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – George Ionescu: ”Pentru binele prahovenilor, Dumitrescu și gașca trebuie să plece!”

Deputatul George Ionescu, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a acordat un interviuiarul...
Sari la conținut