fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Cât vrea primăria să plătească pentru mentenanța camerelor video din școli

Citește Și

- Reclamă -

sistem video supraveghere - Ziarul INCOMODPrimaria Municipiului Ploiesti a anunţat că intenţionează să achizitioneze, prin achiziţie directă, servicii de mentenanţă a sistemului video de supraveghere instalat în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Ploieşti.

Valoarea estimată totală a contractului este de  80.645,16 lei, la care se adaugă 24% TVA, în speţă aproximativ 100.000 de lei. Potrivit anunţului, dacă viitorul contract va fi încheiat în perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2015, valoarea totală estimată a contractului scade la 60.483,87 lei fără TVA, iar în cazul prelungirii contractului până la 31 martie 2016 preţul estimativ creşte cu 20.161,29 lei fără TVA. „Societatea cu care se va încheia contractul trebuie să fie: autorizată în sensul legii nr. 333/2003 de către Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru proiectare, instalare, modificare şi întreţinere sisteme alarmare împotriva efracţiei şi să dispună de personal specializat (abilitat din partea I.G.P.), autorizat conform legislaţiei în vigoare şi să fie dotaţi cu echipamente specifice”, se mai precizează în anunţ. Termenul de depunere a ofertelor a fost până astăzi, la ora 13.00.

- Reclamă -

Sursa: www.observatorulph.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut