fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Știri

Aur confiscat în urma unor controale care au vizat operaţiuni comerciale cu metale preţioase

În urma unor acțiuni desfășurate pe parcursul a două zile, polițiștii au indisponibilizat peste 2,3 kilograme de aur pentru stabilirea legalității operațiunilor comerciale desfășurate cu acestea și au confiscat alte aproape 800 de grame de aur. Valoarea totală a metalelor...

Peste 200 de amenzi pentru încălcarea normelor antifumat de la intrarea în vigoare a legii

Poliția locală și structurile din cadrul MAI au dat 211 amenzi în cuantum de 38.500 de lei și 295 de avertismente pentru încălcarea Legii antifumat de la intrarea în vigoare a acestui act normativ și până în prezent, potrivit...

Ghidul finanțării campaniei electorale la alegerile locale, în dezbatere publică

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile locale, care vine în sprijinul competitorilor electorali, al mandatarilor financiari, precum și al altor participanți...

DNA a făcut apel la decizia ÎCCJ în dosarul Microsoft

Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut apel în dosarul Microsoft, a anunţat, vineri, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Joi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat prima sentinţă în cazul celor patru inculpaţi: fostul ministru Gabriel Sandu...
- Advertisement -

Neculai Onțanu, arestat preventiv

Curtea de Apel București a admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă însă este executorie, astfel încât Neculai Onțanu va fi...

Plafonul la Legea dării în plată creşte, dar Prima Casă nu este inclusă

Deputatul PNL, Daniel Zamfir, a precizat pe Facebook că a discutat, joi, cu vicepreşedintele PSD, Viorel Ştefan, la întâlnire participând şi avocatul Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica (PSD), şi Cătălin Voievozeanu de la Asociatia Utilizatorilor Romani de...

ÎCCJ i-a desemnat pe judecătorii care vor face parte din BEC pentru alegerile locale

Astfel, au fost desemnaţi judecătorii Andreia Liana Constanda, Carmen Georgeta Negrilă, Nina Ecaterina Grigoraş, Iulia Manuela Cîrnu, Rodica Zaharia, Simona Elena Cîrnaru şi Maricela Cobzariu. În termen de 24 de ore de la învestire, cei şapte judecători aleg din rândul...

Posturile de conducere din MAI, blocate!

Plenul Curții Constituționale a României a admis, joi, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a unora dintre prevederile cuprinse într-un articol din Legea 360/2002, privind Statutul polițistului. Conținutul luat în dezbatere arată că „posturile de conducere se ocupă prin examen...
- Advertisement -

Sancțiunile date de ANAF, la primul control, ar putea fi eliminate

Sancţiunile în cazul primului control făcut de ANAF la agenţii economici ar putea fi eliminate, urmând a fi elaborat un plan de acţiune în baza căruia antreprenorul să beneficieze de „oportunitatea de a repara neregulile, infracţiunile comise”, potrivit unui...

36 de condamnări în dosarele „FRONTIERA 2011”

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în dosarul „Moravița 2”, fiind condamnate 36 de persoane (din cele 41 trimise în judecată), dintre care 24 la pedepse cu executare. Dintre persoanele condamnate, 15 sunt lucrători MAI,...

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut