Cătălin Vișean, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat incompatibil! În ciuda sentinței definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cătălin Vișean nu a fost revocat din funcție.

Cătălin Vişean a fost găsit incompatibil pentru că, în perioada 01 decembrie 2010 – 30 aprilie 2012,  a deţinut simultan cu funcţia de Manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu. Vișean s-a judecat cu ANI în instanță, unde a pierdut pe rând toate procesele. A făcut contestații la decizia ANI de a-l declara incompatibil, iar la prima Curtea de Apel Ploiești a respins cererea, ca neîntemeiată, în data de 12 mai 2015. Vișean a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe data de 6 martie 2018, să respingă recursul ca nefondat, sentința fiind definitivă.

Ce spune legea 

Potrivit art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative: “Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

Alba-neagra cu procesul verbal al ședinței CA-ului

Problema lui Cătălin Vișean a fost dezbătută în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pediatrie Ploiești, dar aici lucrurile se complică. În timp ce reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova, membrii în CA-ul spitalului, susțin că au propus revocarea lui Vișean din funcție, consilierul local Gheorghe Sîrbu susține că cei de la DSP nu au propus acest lucru (foto-documente jos).

Într-o adresă transmisă de reprezentanții DSP în data de 12 noiembrie 2018 către Consiliul de Administrație al spitalului, către primarul Adrian Dobre, Consiliul Local Ploiești și Inspecția de Integritate, aceștia susțin că pe procesul verbal al ședinței CA din data de 2 noiembrie 2018, când a fost discutată situația lui Cătălin Vișean, “s-a omis să se menționeze propunerea de revocare din funcție a managerului”. În respectiva adresă se face referire și la o solicitare formulată de către Inspecția de Integritate către primăria Ploiești de încetare a contractului de management al lui Cătălin Vișean, dar despre care reprezentanții DSP spun că nu li s-a adus la cunoștință încetarea contractului.

În adresa respectivă, reprezentanții DSP Prahova din CA-ul spitalului spun că fac propunerea de revocare a lui Cătălin Vișean din funcția de manager în temeiul mai multor dispoziții legale: o adresă ANI comunicată CA-ului în luna octombrie, sentința Curții de Apel Ploiești, sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, un raport de evaluare al Inspecției de Integritate prin care s-a constatat starea de incompatibilitate, dar și prevederile art. 25 din Legea 176/2010 (n.r. articolul enunțat mai sus).

În același document, reprezentanții DSP explică faptul că pot doar să propună revocarea din funcție, decizia de încetare a mandatului lui Cătălin Vișean nefiind în atribuțiile Consiliului de Administrație.

A doua zi, consilierul local Gheorghe Sîrbu, președinte al Consiliul de Administrație al Spitalului de Pediatrie din Ploiești, reacționează și-i trimite la rândul său o adresă primarului Adrian Dobre, spre știința Direcției de Sănătate Publică Prahova, prin care îi acuză pe reprezentanții DSP că mint.

Gheorghe Sîrbu susține că la ședința CA din data de 2 noiembrie 2018 a fost dezbătută situația lui Cătălin Vișean timp de trei ore și că atât juristul primăriei, cât și cel al DSP, au opinat că “revocarea acestuia din funcție ar contraveni prevederilor Codului Muncii, având în vedere faptul că pentru incompatibilitatea constatată de instanță i s-a mai acordat o sancțiune”.

Potrivit unor surse din primărie, sancțiunea la care face referire Gheorghe Sîrbu este o penalizare de 10% din salariu.

Revenind la adresa transmisă de președintele CA Gheorghe Sîrbu, acesta spune că membrii consiliului au semnat în unanimitate respectivul proces verbal fără nicio obiecție, apoi în data de 12 noiembrie 2018 a primit, “cu stupoare”, adresa din partea DSP, care nu avea ștampila unității, ci doar semnătura reprezentanților DSP din CA.

“Conținutul adresei este halucinant, adică se face vorbire de existența unor documente pe care le-am dezbătut timp de trei ore, numai că, concluzia doamnelor este una diametral opusă celei declarate anterior, respectiv doamnele solicită revocarea managerului Cătălin Vișean. Această atitudine este incalificabilă și din ea se înțelege faptul că noi, ceilalți membri ai CA suntem niște mincinoși, sau suntem incapabili de a purta o conversație cu respectivele doamne.”, a scris Gheorghe Sîrbu în adresa înaintată primarului Adrian Dobre.

Legăturile politice

Cum spuneam și mai sus, potrivit surselor din mediul administrativ, primarul Adrian Dobre s-a mulțumit să-l penalizeze pe Cătălin Vișean cu 10% din salariu, considerând astfel că l-a sancționat pentru starea de incompatibilitate de care a fost acuzat prin hotărâre definitivă a Înaltei Curți. Interesant de remarcat totuși faptul că Vișean a fost acuzat de incompatibilitate pentru că a deţinut simultan cu funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu.

Atât fostul deputat Sever Voinescu, cât și Adrian Dobre și Gheorghe Sîrbu, au fost membri ai fostului partid PDL. Ținând cont de acest aspect, este lesne de înțeles de ce Cătălin Vișean se bucură acum de atâta susținere din partea primarului Adrian Dobre, dar și a președintelui Consiliului de Administrație al spitalului, Gheorghe Sîrbu.

Ziarul Incomod i-a contactat pentru puncte de vedere pe primarul Adrian Dobre și pe Cătălin Vișean. Adrian Dobre nu a răspuns la telefon, i-am trimis un mesaj și în care am explicat că dorim un punct de vedere cu privire la situația managerului Cătălin Vișean, dar acesta nu a răspuns. Cătălin Vișean a răspuns și spune că din punctul său de vedere interdicția de exercitare a funcției pe o perioadă de trei ani se aplică de la momentul la care îi încetează mandatul, adică din luna septembrie a anului 2019.

“Persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.”, scrie, însă, în lege. Cu alte cuvinte, cât timp Cătălin Vișean nu este destituit din funcție, interzicerea exercitării funcției intervine în momentul în care își termină mandatul, acesta reușind astfel că  “ocolească” efectele sentinței ÎCCJ.

Ziarul Incomod a solicitat puncte de vedere cu privire la aplicarea legii de mai sus atât de la Agenția Națională de Integritate, cât și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care le vom publica în momentul în care vor fi remise.

Vezi mai jos cele două adrese înaintate de reprezentanții DSP din CA-ul spitalului și de Gheorghe Sîrbu, către primarul Adrian Dobre:

1 COMENTARIU

  1. Sint pline institutiile publice de neaveniti si de incompatibili. ANI se misca foarte greu cind e vorba sa isi indeplineasca atributiile dar la salarii …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here