fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Câți prahoveni au fost vaccinați anti-COVID până luni dimineață

Citește Și

- Reclamă -

Ultima zi a anului 2020 a fost ziua în care în Prahova a fost demarată faza I de vaccinare anti-COVID 19. În primă fază, este vaccinat personalul medical, în acest sens fiind amenajate 15 centre de vaccinare în județ.

Potrivit informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Prahova, până luni dimineață, 4 ianuarie, au fost administrate toate cele 975 de doze recepționate la primul transport de vaccin.

- Reclamă -

Acțiunea de vaccinare va continua, însă, iar luni este recepționat un nou transport, tot de 975 de doze de vaccin anti-COVID 19. La ora actuală dozele sunt în curs de distribuire către 14 dintre cele 15 centre de vaccinare din Prahova, organizate în cadrul unor unități sanitare din județ. Cel de-al 15-lea centru amenajat este la Policlina MAI din Ploiești.

Motivul pentru care transporturile de vaccin sunt de câte 975 de doze este acela că vaccinul BioNTech/Pfizer este ținut în flacoane de câte cinci doze, iar o cutie are 195 de flacoane. Astfel, solicitările pot fi făcute de către DSP-uri doar pentru multiplii lui 975, au mai precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alertă de vreme severă în toată țara, până vineri

O nouă informare meteo de vreme rea care vizează toată țara a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie....
Sari la conținut