fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

CCR: „purtarea măştii în aer liber este neconstituţională”. Când nu va mai fi obligatorie purtarea măștii pe stradă

Citește Și

- Reclamă -

Curtea Constituțională a României a decis că ordonanța de urgență care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise este neconstituțională din motive care țin de procedura legislativă. Fostul judecător CCR Augustin Zegrean a explicat pentru adevarul.ro că amenzile date în această perioadă nu vor fi anulate, însă, ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial masca nu va mai fi obligatorie în aer liber.

„(Amenzile n.r.) rămân date. Cele care s-au dat în vremea când era legea în vigoare rămân date. Amenzile s-au plătit. Cei care le contestă s-ar putea să aibă succes în instanţă, dar este vorba de legea până la declararea ca fiind neconstituţională şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Tot ce s-a făcut până la data la care decizia Curţii intră în vigoare este ok, după aceea nu mai este ok. Amenzile care nu au fost plătite vor fi plătite dacă nu sunt constestate, pentru că nu se anulează prin decizia Curţii”, a explicat fostul judecător CCR, contactat de „Adevărul”.

- Reclamă -

Chiar dacă după publicarea deciziei în Monitorul Oficial purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise nu va mai fi obligatorie, Guvernul poate da o nouă ordonanță de urgență în acest sens.

„Are la dispoziţie 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial să modifice dispoziţia legală şi să o pună în acord cu decizia Curţii”, a mai declarat Zegrean.

„În şedinţa din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

- Reclamă -

Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) şi art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, doar  dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, arată comunicatul de presă al CCR.

Conform sursei citate, decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.

Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prevede, la articolul 13, „alineatul a că: obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;”. Prin OUG 192/2020 a fost scos termenul „spaţii publice închise”, fiind înlocuit de „spaţii publice”. Articolul modificat prin OUG declarată neconstituţională prevede că: „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.

CCR invocă, în explicaţia deciziei luate, nerespectarea articolului 79 din Constituţia României referitor la avizarea legilor de către Consiliul Legislativ, dar şi articolele din Constituţie conform cărora „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”, iar în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

- Reclamă -

Sursa: adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Talk show Incomod: Un oraș întreg faultat dintr-un orgoliu

Jurnaliștii Mihaela Constantin și Cătălin Stavri au realizat un nou talk show care radiografiază dezvăluirile făcute de consilierul local...
Sari la conținut