fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Ce au decis judecătorii în cazul femeii care a amenințat cu un cuțit călătorii dintr-un autobuz din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Magdalena Irimia, o femeie de 44 de ani, care în iarna anului trecut a amenințat cu un cuțit călătorii dintr-un autobuz din Ploiești, a fost obligată să se interneze într-un centru de specialitate! Judecătoria Ploieşti a dispus, luni, 19 noiembrie, ”confirmarea măsurii internării medicale a numitului IRIMIA MAGDALENA, într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”, conform portalului instanţelor de judecată. Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.

Incidentul din cauza căruia Magdalena Irimia a ajuns să fie obligată la internare într-un spital de specialitate s-a petrecut în decembrie 2017, la Ploieşti, într-un autobuz TCE Ploieşti, care circula pe traseul 2, Universitatea Petrol Gaze – Gara de Vest.

- Reclamă -

Din relatările martorilor, femeia a ameninţat cu cuţitul o tânără care se afla în autobuz, fără să existe un conflict verbal înainte. Victima a depus o plângere la Poliţie, astfel că poliţiştii au început imediat să caute suspecta. În paralel, pe reţelele sociale a existat o mobilizare a cetăţenilor care au share-uit fotografia cu agresoarea, făcută chiar de martori în timp ce femeia se afla în autobuzul în care a avut loc incidentul. Suspecta a fost identificată de poliţişti la câteva ore după producerea incidentului şi ulterior găsită la domiciliul său din comuna Şoimari. A fost condusă la sediul Poliţiei Municipale pentru a fi audiată, însă femeia a avut un discurs incoerent şi un comportament specific afecţiunilor medicale de care suferă. Drept urmare, poliţiştii au decis să o interneze la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina pentru tratament de specialitate.

Incidentul de la Ploieşti venea pe fondul unei frici generalizate. S-a petrecut la scurt timp după celebra crima din Bucureşti, de la staţia Dristor, când Magdalena Şerban a împins o tânără în faţa metroului.

Sursa: adevarul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut