fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Ce au pățit “bolnavii” lui Oniga care și-au cumpărat certificat de handicap

Citește Și

- Reclamă -

dgaspc - Ziarul INCOMOD26 de prahoveni, acuzați că au dat bani pentru a obține un certificat de handicap pe nedrept, au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Aceștia sunt acuzați acum de cumpărare de influență într-un dosar care se află din 25 mai la Tribunalul Prahova. Cei 26 de inculpați sunt suspectați că, în perioada în care Viorica Oniga era șefa Comisiei pentru evaluarea persoanelor cu handicap din cadru DGASPC Prahova, ar fi dat importante sume de bani pentru a obține avizul favorabil al comisiei care să le permită să primească lunar un ajutor social. Indemnizațiile ajungeau chiar și până la 800 de lei pe lună, dacă “bolnavul” primea și dreptul la un însoțitor, iar unii au primit pe nedrept bani, ani de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia vor fi nevoiți să returneze banii DGASPC Prahova care s-a constituit parte civilă în dosar. Cât despre Viorica Oniga, aceasta se află acum în arest la domiciliu, dosarul său, în care este acuzată de fapte de corupție se judecă încă la Tribunalul Buzău, acolo unde a fost strămutat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut