Constituirea unui grup infracțional organizat format din ofițerii Adrian Rădulescu, Emanuel Saghel și Constantin Ispas este una din infracțiunile pe care procurorii DNA serviciul teritorial Ploiești le cercetează. Anchetatorii au arătat că aceștia acționau la serviciu și în interes personal, constituind dosare penale unor afaceriști pentru a avantaja alte afaceri unde aveau interese și protejându-și apropiații. La perchezițiile pe care procurorii le-au efectuat la domiciliile celor trei ofițeri și în birourile lor au fost găsite sute de documente, de la înscrisuri de mână și documente interne, la fișe de la evidența persoanelor. În multe cazuri, vorbim de documente clasificate sau secrete de stat care au fost accesate din baza de date a MAI, printate, multiplicate și scoase în afara unității, lucru care reprezintă o infracțiune. În cazul lui Emanuel Saghel, s-au găsit foarte multe documente care fac referire la omul de afaceri Vlad Constantin, zis Șomeru, din Comarnic. Este important de precizat că la primul dosar penal al lui Șomeru a lucrat și Emanuel Saghel, însă, faptul că respectivele documente au fost scoase în afara unității de către polițist și duse la domiciliu arată fie un interes mai accentuat din partea polițistului cu privire la acest om de afaceri, fie un interes al apropiaților săi, Adrian Rădulescu și Constantin Ispas.

Citește și: Nașul Adrian Rădulescu își proteja finul, Gabriel Trifu, patronul VIGAFON?! FOTO-DOCUMENTE

Printre documentele care îl privesc pe Vlad Constantin, anchetatorii au găsit la percheziții fișa acestuia de la Evidența Persoanelor, rezoluția de începere a urmăririi penale emisă de Poliția Orașului Comarnic, declarații scrise de mână de acesta cu privire la dosarul său făcut pe societatea pe care o administra, Tibioil Company, un raport de expertiză tehnică întocmite la cererea Poliției Comarnic, un raport de expertiză contabilă judiciară întocmit de ANAF asupra lui Vlad Constantin, dar și alte documente ANAF cu privire la verificări efectuate la societatea Tibioil. Procurorii au găsit și referatul cu propunere de scoatere de sub urmărirea penală a lui Vlad Constantin, dar și rechizitoriul din anul 2013, prin care Șomeru a fost trimis în judecată în primul său dosar penal. În plus, au fost găsite documente cu stenograme ale discuțiilor telefonice pe care Șomeru le-a purtat cu alte persoane, inclusiv cu Emanoil Savin, la acea vreme primar în Bușteni. Foarte multe hârtii conțineau notițe de mână despre Șomeru și afacerile sale, sau despre grupul infracțional condus de acesta.

Citește și: Cine este fostul șef SRI Prahova vizat de gruparea Saghel-Rădulescu-Ispas. FOTO-DOCUMENTE

Vlad Constantin, zis Șomerul, este “denunțătorul de serviciu”, după cum scrie și pe pagina sa de Facebook la categoria loc de muncă (“turnător la DNA”). Șomerul este un om de afaceri din Comarnic, care “s-a lansat” în lumea penalilor cu scandalul Tibi Oil, firmă din Câmpina pe care a deținut-o. Este cunoscut în zona Comarnic- Breaza – Azuga drept un om de afaceri care se ocupă cu afaceri cu produse petroliere, având mai multe benzinării în zona Valea Prahovei.

Acesta a fost cercetat și trimis în judecată, în 2013, de către DIICOT Ploiești, pentru evaziune fiscală și spălare de bani. La acea dată, procurorii l-au acuzat că a coordonat un grup infracțional organizat din care făceau parte alţi doi suspecţi și că, împreună, au înfiinţat opt societăţi comerciale în Bulgaria, prin intermediul cărora au făcut achiziţii intracomunitare de produse petroliere din România. Cei trei achiziționau de la rafinăriile din țară diferite tipuri de uleiuri, pe care le vindeau apoi ca benzină sau motorină prin intermediul unor societăți fantomă. Uleiurile erau vândute fictiv în Bulgaria și, fiind vorba de livrare intracomunitară, nu se plătea TVA.

Citește și: Ofițerii Constantin Ispas și Emanuel Saghel vindeau brânză și roșii. Ce prețuri practicau. FOTO-DOCUMENTE

Anchetatorii au stabilit un prejudiciu de patru milioane de euro adus bugetului de stat prin neplata taxelor şi impozitelor şi au pus sechestru pe bunuri imobile şi utilaje în valoare de peste 2,5 milioane de euro aparţinând lui Vlad Constantin.

“Denunțător de serviciu”, sau “turnător la DNA” cum își spune singur, Vlad Constantin a fost cel care l-a denunțat pe fostul deputat Mircea Roșca la DNA Ploiești, când a prezentat o probă video din care reieșea că a dat o mită de 20.000 de euro, pentru a obține mai multe terenuri în Azuga.

Arestat în 2013 de Tribunalul Prahova la cererea DIICOT, Șomerul a stat aproximativ șase luni în arest preventiv, apoi a fost plasat în control judiciar până pe data 2 noiembrie 2015. Dar problemele cu legea ale lui nu se termină aici. În noiembrie 2016 a fost din nou arestat preventiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești într-un alt dosar, care avea ca obiect săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi ultraj.

Citește și: Mărturii incredibile: polițistă batjocorită de ofițerul Adrian Rădulescu. FOTO-DOCUMENTE

„S-a reţinut că, în perioada 2014-2016, suspectul Vlad Constantin, zis Şomerul, ar fi eliminat concurenţa în domeniul exploatării materialului lemnos de pe raza judeţului Prahova, prin ameninţarea cu un act de justiţie viciat, lăsând impresia că are influenţă asupra unor funcţionari şi magistraţi. De asemenea, ar fi şantajat şi ultragiat un funcţionar public cu funcţie de conducere şi un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. În această perioadă suspectul, în mod repetat, ar fi ameninţat, în mod direct, pe administratorii a trei societăţi comerciale, numiţii A.A., T.I., C.L., că  îi va denunţa unui procuror, asupra căruia a lăsat impresia că are influenţă, în scopul constrângerii acestora ca, în timpul desfăşurării licitaţiilor publice organizate de Direcţia Silvică Prahova, să nu liciteze împotriva sa şi, astfel, materialul lemnos să fie adjudecat de suspect la preţul de pornire”, se arată într-un comunicat emis la acel moment de Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești.

Citește și: Ginel Preda, adjunctul șefului Poliției Prahova, audiat la DNA Ploiești: “Recunosc că am făcut o prostie”. FOTO-DOCUMENTE

„În perioada decembrie 2014 – septembrie 2016, suspectul Vlad Constantin, în mod repetat, ar fi ameninţat un funcţionar cu atribuţii de conducere din cadrul Direcţiei Silvice Prahova, prin aceeaşi modalitate, să nu îi aplice sancţiuni contravenţionale pentru faptele constatate şi să-i permită să exploateze suplimentar şi ilegal materialul lemnos. În perioada iunie-septembrie 2016, suspectul, în mod repetat, l-ar fi ameninţat pe un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova că va denunţa organelor de urmărire fapte nereale, prin ticluire de probe, acestea creându-i poliţistului temerea că, deşi nevinovat, va fi cercetat penal. La domiciliul suspectului a fost efectuată o percheziţie domiciliară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi «Matei Basarab» Ploieşti”, se mai precizează în documentul citat.

Vlad Constantin a rămas în spatele gratiilor până în decembrie 2016, când a fost plasat în arest la domiciliu. În februarie 2017, Tribunalul Prahova a admis contestația acestuia și l-a plasat din nou sub control judiciar.

În plus, în spațiul public a apărut o înregistrare a unei discuții dintre acesta și Cristinel Toader, fostul director al Poliției Locale Ploiești. În înregistrarea audio se aude cum Vlad Constantin îi spune lui Toader că vrea să-l ucidă pe procurorul Mircea Negulescu, cel care a zdruncinat lumea corupției din Prahova, printr-o amenințare fără precedent la adresa unui magistrat din partea unui cercetat penal.

Citește și: Cum se fabricau dosare penale și care erau afaceriștii vizați de gruparea Saghel-Rădulescu-Ispas. Ce magistrați viza Saghel în mesajele codate trimise din arest. FOTO WHATSAPP

În noiembrie 2017, Vlad Constantin a fost trimis în judecată, din nou, de PCA Ploiești alături de Ion Tudora sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, ultraj, dare de mită, luare de mită și deturnarea licitațiilor publice.

“Prin rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut în sarcina inculpatului Vlad Constantin comiterea a două infracțiuni de șantaj, a două infracțiuni de ultraj comise împotriva a doi funcționari publici, precum și a infracțiunilor de dare de mită și deturnare a licitaţiilor publice, constând în aceea că sus-numitul la datele de 12.02.2015, 20.04.2015, 08.05.2015, 13.05.2015, 19.06.2015 și 02.07.2015, în baza unei rezoluții infracționale unice, a ameninţat în mod direct pe un funcționar public cu atribuții de control, cu darea în vileag a unei fapte imaginare compromițătoare la adresa sa, respectiv că îl va denunţa la un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti asupra căruia i-a lăsat impresia că are influenţă, pentru ca persoana vătămată să sufere consecinţe penale prin intermediul unui act de justiţie viciat şi denaturat, în scopul constrângerii acestuia ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu-i aplice sancţiuni contravenţionale pentru faptele constatate, să-i permită să exploateze, suplimentar şi ilegal, un număr de 36 de arbori şi totodată, să-i permită să exploateze partizii adjudecaţi cu ocazia licitaţiilor publice organizate de Direcţia Silvică Prahova contrar dispoziţiilor legale.

Inculpatul a procedat în același mod și cu o altă parte vătămată, administratorul unei persoane juridice concurente, în scopul constrângerii acestuia ca, în timpul desfăşurării unor licitaţii publice de material lemnos, organizate de Direcţia Silvică Prahova, să nu liciteze împotriva sa pentru a putea adjudeca lemnul licitat la preţul de pornire.

Citește și: Adrian Rădulescu, fost adjunct al șefului Poliției Prahova, înjură un magistrat: F*tu-l în gură să-l f*t de javră împuțită, de idiot prost – STENOGRAME

Totodată, inculpatul Vlad Constantin a ameninţat prin intermediul unui apel telefonic si prin mesaje scrise un ofiţer de poliţie din cadrul I.J.P. Prahova – Serviciul Ordine Publică, cu săvârşirea unor fapte păgubitoare la adresa sa în scop de intimidare, respectiv că va denunţa organelor de urmărire penală presupuse fapte, neindicate în mod concret, de natură să atragă cercetarea penală ofiţerului de poliţie, printr-un act de justiţie viciat şi denaturat.

În sarcina inculpatului Tudora Ion s-a reţinut comiterea infracțiunilor de luare de mită și deturnarea licitaţiilor publice constând în aceea că, la data de 25.02.2014, cu ocazia desfăşurării unei licitaţii publice pentru achiziţia de masă lemnoasă, organizată de Direcţia Silvică Prahova, în calitate de delegat al S.C. … S.R.L., persoană juridică participantă la licitaţie, a încheiat o înţelegere frauduloasă respectiv a acceptat propunerea inculpatului Vlad Constantin, reprezentant al S.C. …. S.R.L., societate de asemenea participantă la aceeaşi licitaţie, de a primi suma de 10.000 de lei pentru a nu licita contra celui din urmă pentru partida 135P/Valea Largă – Dogărie, în scopul adjudecării partidei respective de către inculpatului Vlad Constantin la preţul minim, denaturând prin aceasta preţul de adjudecare.”, se arată într-un comunicat remis presei de PCA Ploiești.

Citește și: Ponta, Năstase, Ghiță, Cosma, Anastase, Semcu, Alexe, Găoază, Bijucă, Piarole vizați de rapoarte informative din Ministerul de Interne

Vezi mai jos o parte din documentele care îl privesc pe Vlad Constantin care au fost găsite de procurori la perchezițiile efectuate la gruparea Saghel-Rădulescu-Ispas în dosarul 150/P/2014:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here