Trei elevi din Ploiești au ajuns să dea explicații la poliție după ce au aruncat petarde în baia școlii. Cei trei, în vârstă de 15 ani, au acum dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Băieții cercetați acum pentru isprava lor sunt elevi la Școala Sfânta Vineri din Ploiești.

”Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ din municipiu despre faptul că trei elevi ar fi folosit articole pirotehnice în incinta grupului sanitar al unității”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei trei adolescenți în vârstă de 15 ani, stabilindu-se că au aprins petarde în baia unității, fără a fi produse pagube materiale sau vătămarea corporală a vreunuia dintre ei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here