fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Ce legătură are Ionuț Alexandru Iordăchescu cu dosarul „Afacerea Tony Blair”

Citește Și

- Reclamă -

Ionuț Alexandru Iordăchescu, administrator al societății Federal Media Partner, a venit marți dimineață (11 octombrie) la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Ploiești unde va fi audiat de procurori. Se pare că Iordăchescu va da lămuriri procurorilor în dosarul „Afacerea Tony Blair”, care îi vizează pe fostul premier Victor Ponta și pe deputatul Sebastian Ghiță.

Vezi aici imagini cu Iordăchescu la sediul DNA Ploiești!

- Reclamă -

Concret, procurorii acuză că Sebastian Ghiță, prin una din firmele controlate de el, a plătit vizita lui Tony Blair în România, cu scopul de a-i aduce capital politic lui Victor Ponta în campania electorală. Se pare că firma prin care s-a făcut „afacerea” este chiar Federal Media Partner, administrată în acte de Ionuț Alexandru Iordăchescu.

Potrivit informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), societatea a luat ființă în aprilie 2013 și are sediul în Ploiești, pe strada Mihai Bravu, nr. 85, etaj 2.

Firma este în funcțiune pe perioadă nelimitată și a încheiat un contract de comodat/ împrumut de folosință pentru sediul social de la firma ASESOFT TECHNOLOGIES SRL, pe 12 Martie 2013. Firma ASESOFT TECHNOLOGIES SRL este parte a grupului Asesoft Internațional fondat de Sebastian Ghiță, iar potrivit portalului Rise Project, ASESOFT TECHNOLOGIES  “a fost trecut pe numele fratelui cel mic al lui Alexandru Iacobescu, omul de încredere al deputatului. Tot Vlad Iacobescu administrează societatea”, susține Rise Project.

- Reclamă -

Federal Media Partner SRL, potrivit acelorași date de la ONRC, îl are ca principal asociat pe Ionuț Alexandru Iordăchescu din Ploiești care are o cotă de participare la beneficii și pierderi de 90%  din firmă. Tot Iordăchescu este și administrator, având puteri depline asupra firmei cu cod CAEN “activități ale agențiilor de publicitate”.

Ionuț Iordănescu fusese anterior director de vânzări în cadrul firmei Asesoft, deși apropiații lui Ghiță spun că de fapt era șoferul “mogulului” și deține două societăți, una sub urmărire penală pentru evaziune fiscală, iar cea de-a doua suspectă de spălare de bani. Cea de-a doua firmă pe care Ionuț Iordănescu o deține, ca unic asociat, este Media Fantasy Solution SRL, aflată sub urmărire penală pentru evaziune fiscală, spălare de bani și complicitate la spălare de bani, alături de alte 141 de firme în dosarul de corupție Păvăleanu- Alexe.

Potrivit informațiilor de identificare ale firmei aflate la ONRC, sediul firmei Media Fantasy Solution SRL se află exact în aceeași locație cu cel al Federal Media Partner SRL. Și Media Fantasy Solution SRL, aflată sub urmărire penală,  ca și Federal Media Partner SRL se ocupă tot de “activități ale agențiilor de publicitate”.

Și Ionuț Iordănescu s-a aflat pe lista procurorilor anticorupție drept “interpus de-al lui Ghiță” și a avut conturile blocate.

- Reclamă -

Contracte cu una din cele mai mari firme de lobby din SUA

Informațiile despre Federal Media Partner SRL nu se opresc aici. Încă din noiembrie 2014, jurnaliștii de la Hot News scriau că societatea lui Ionuț Iordănescu, controlată în realitate de Sebastian Ghiță, a plătit 300.000 de dolari pentru consultanță strategică către Podesta Group, una din cele mai mari firme de lobby din SUA. Podesta Group a fost fondată de către John Podesta, consilier al lui Barack Obama, și de fratele acestuia, Tony Podesta. Conform contractului, consultanța strategică oferită de Podesta Group către Federal Media Partner includea și activități politice. Derularea lui s-a suprapus în România peste perioada anunțurilor candidaturilor și campaniei pentru Președinția României.

Ulterior, Direcția Națională Anticorupție a arătat că acest contract de consultanță s-a concretizat prin aducerea lui Tony Blair în România, pentru a-i crește capitalul politic lui Victor Ponta.

Citește și:

Ce au făcut lobbystii americani pentru campania lui Ponta în 2014. Banii, 300.000 de dolari plătiți către Podesta Group, veneau de la una din firmele controlate de Ghiță

De altfel, Federal Media Partner a făcut obiectul unei investigații a ziarului Incomod, prin care jurnaliștii noștri au arătat cum către această societate și către altele controlate, prin interpuși, de Sebastian Ghiță, s-au scurs bani publici pentru promovarea proiectelor pe fonduri europene din Ploiești.

Citește și:

Cum se scurg banii publici către firmele controlate de deputatul Sebastian Ghiță. FOTO-DOCUMENTE

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut