Ieri seară, polițiștii au primit un apel pe 112 la ora miezul nopții, deputatul PNL Nae Alexandri sesizând faptul că în zona străzii Ion Maiorescu din Ploiești sunt împărțire materiale de propagandă electorală care contravin legii. În același timp, Nae a declarat polițiștilor că membrii din staff-ul PSD ar fi pus aceste pliante pe parbrizele mașinilor parcate în zonă.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe consilierul județean PSD Cătălin Niță care avea asupra sa 60 de pliante electorale pe care le ascundea în pantaloni, în zona curelei. Pliantele găsite în pantalonii consilierului aveau caracter denigrator, nu conțineau denumirea competitorului care le-a comandat, nu aveau denumirea operatorului economic care le-a realizat, codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar, precum și tirajul, lipseau.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, pliantele denigratoare nu au fost găsite pe mașinile din zonă, decât în pantalonii consilierului județean. Acestea erau inscripționate pe o parte cu mesajul ”Roberta Anastase îl susține pe Adrian Dobre!”, iar pe verso cu sigla PNL, alături de mesajul: ”Sunt Roberta Anastase, deputat în Parlamentul României din 2008. V-am reprezentat interesele din funcția de președinte al Camerei Deputaților, din partea PDL. Vă rog ca la aceste alegeri să susțineți candidații PNL-PDL din localitatea dumneavoastră. Împreună putem să câștigăm tot județul Prahova.”

Poliția Prahova face verificări cu privire la acest incident, urmând a sesiza Autoritatea Electorală Permanentă care va stabili legalitatea acestor pliante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here