fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Ce scutiri medicale au unii polițiști locali din Ploiești: nu au voie să patruleze când plouă, să conducă sau să poarte armă

Citește Și

- Reclamă -

Aproximativ 60 de polițiști locali din Ploiești, majoritatea de la Ordine Publică, au diverse afecțiuni medicale care vin la pachet cu o serie de scutiri pe care aceștia le au în timpul serviciului. De exemplu, unii dintre aceștia nu pot patrula când plouă afară, nu au voie să conducă autovehicule sau nu pot purta armă.

Primarul Ploieștiului Andrei Volosevici a anunțat marți, 4 mai, în timpul unei conferințe de presă, că din totalul de 102 polițiști locali de la Ordine Publică zece pot lucra doar la schimbul 1. Printre afecțiunile care stau la baza acestei decizii medicale se numără și aceea că unii dintre cei zece suferă de tensiune, a mai anunțat edilul care spune că a transmis o adresă către CAS, instituție cu atribuții în acest sens, prin care a solicitat o reverificare a documentelor medicale care „stau la baza deciziilor cel puțin ciudate și a unor încadrări ciudate”, după cum le-a numit primarul Ploieștiului.

- Reclamă -

Ziarul Incomod a obținut date suplimentare de la conducerea Poliției Locale Ploiești despre afecțiunile medicale pe care le au unii polițiști locali. Potrivit directorului instituției, Adrian Vaida, în total aproximativ 60 de polițiști locali au diverse scutiri medicale. Majoritatea sunt de la Ordine Publică, însă o parte dintre aceștia sunt și de la Serviciul Circulație.

Deși vorbim de polițiști locali încadrați la Ordine Publică (O.P.), aproximativ 26 dintre aceștia nu au voie deloc să lucreze la schimbul 3, adică să patruleze noaptea, au voie să lucreze doar la schimbul 1 sau 2. Alții dintre aceștia nu au voie să lucreze în intemperii, adică să patruleze când plouă sau când ninge.

Din totalul de 60 de polițiști locali cu diverse scutiri medicale, unii au interdicție în a purta și a folosi o armă, iar alții nu au voie nici măcar să conducă autovehicule.

- Reclamă -

Scutirile medicale pe care le au cei 60 de polițiști locali contravin atribuțiilor din fișa postului. Adrian Vaida, directorul Poliției Locale Ploiești, a precizat că în această situație este nevoit să modifice fișa postului a fiecărui salariat care are probleme medicale astfel încât acesta să fie scutit de la activitățile interzise de medici. Astfel Ploieștiul este în situația în care are zeci de polițiști locali încadrați pe servicii importante, reamintim că vorbim de ordine publică și circulație, dar care sunt scutiți de la a-și îndeplini sarcinile de serviciu. Iar situația este cu adevărat „ciudată”, cum a precizat și primarul Volosevici, când luăm în considerare faptul că unii dintre aceștia nu pot lucra la schimbul 2 pentru că au tensiune.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

4 COMENTARII

  1. Sunt o persoană cu dizabilități, am certificat de încadrare în grad de handicap, aș dori și eu să lucrez în M.A.I. …. se poate? :D, la birou undeva … nu deranjez pe nimeni 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

”Am depus plângere penală la secție, iar a doua zi polițistul de caz m-a violat”

O femeie acuză că a fost violată de polițistul la care depusese o plângere penală (video la finalul articolului).Mărturii...
Sari la conținut