fbpx
marți, martie 19, 2024
spot_img

Ce spun consilierii locali despre problema salubrității din Ploiești

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

Angajații operatorului de salubritate din Ploiești sunt din nou, în grevă, după ce nu și-au primit salariile. Azi-dimineață salariații Rosal au oprit lucrul pentru a doua zi consecutiv, iar de suferit au avut, din nou, ploieștenii, intrucât operatorul nu a mai asigurat curățenia căilor publice și nici colectarea deșeurilor menajere.

Reamintim că Rosal intervine în Ploiești în baza a două contracte, unul încheiat cu primăria Ploiești, pentru curățenia căilor publice (CCP), și unul încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Prahova, pentru colectarea deșeurilor menajere. Luna trecută consiliul local Ploiești a votat rezilierea contractului CCP, iar aceasta va intra în vigoare pe 18 iunie, termen de la care operatorul va trebui să mai asigure prestarea serviciilor încă trei luni, până la realizarea unei licitații pentru încheierea unui nou contract. Cât despre contractul semnat cu ADI Deșeuri, comuna Blejoi a solicitat rezilierea acestuia, iar Consiliul Local Ploiești a votat împuternicirea primarului Ploieștiului Andrei Volosevici pentru a vota favorabil solicitarea primarului din Blejoi, însă ședința pentru votarea acestei propuneri nu a avut încă loc.

- Reclamă -

Ziarul Incomod a contactat mai mulți consilieri locali pentru a le cere un punct de vedere referitor la situația prin care trec din nou ploieștenii după ce angajații Rosal au demarat iar protestele.

Viceprimarul Magdalena Trofin, consilier local USR, s-a limitat la a spune că astăzi a aflat despre această situație și că mâine se va întruni Comitetul Local pentru Situații de Urgență, ședință în cadrul căreia vor fi analizate mai multe detalii pe care le ora actuală nu le are.

Viceprimarul Daniel Nicodim, consilier local PNL, a declarat că este de părere că nu este deloc în regulă faptul că oamenii nu sunt plătiți de operator, dar că nu este o situație nouă. „S-a votat rezilierea contractului de CCP, după reziliere operatorul trebuie să mai asigure serviciul încă 90 de zile. Consiliul local a împuternicit primarul să voteze pentru reziliere și în ADI Deșeuri, dar din câte știu n-a fost nicio ședință în sensul acesta”, ne-a declarat viceprimarul Nicodim.

- Reclamă -

Consilierul local George Botez (PSD) a avut, în schimb, o declarație ironică la adresa conducerii primăriei: „Am deplină încredere în promisiunile făcute în campania electorală de primarul Volosevici, PNL are majoritatea în Consiliu, iar împreună cu colegii de la USR trebuie să găsească modalitățile prin care să facă din Ploiești un oraș european. Trebuie să învețe domnul Volosevici că promisiunile din campania electorală trebuie să fie urmate și de realizări, în caz contrar dacă nu poate să rezolve problema să ceară consultanța unor specialiști și îl recomand pe domnul Adrian Dobre.”

Simona Uță, consilier local PNL, a precizat că în calitate de cetățean al orașului este indignată atât de faptul că nu se respectă contractul de CCP, cât și de faptul că gunoaiele nu sunt colectate și a precizat că în calitate de consilier local a votat atât pentru rezilierea contractului de curățenia căi publice, cât și pentru mandatarea primarului pentru a vota rezilierea contractului încheiat prin ADI Deșeuri.

Consilierul local Gheorghe Sârbu (PNL) dă vina, însă, pe PSD pentru faptul că Ploieștiul face parte din ADI Deșeuri: „Se face o mare greșeală că nu se plătesc oamenii, ploieștenii sunt din nou cu gunoaiele la ușă din cauza managementului defectuos al firmei de salubritate. Nu știu care e poziția ADI, ce decizie s-a luat în AGA cu privire la reziliere, nimeni nu a făcut niciun fel de informare. Există un referat făcut de conducerea ADI în care se cere rezilierea pentru tot județul. Să nu uităm că în 2012 când a fost ales primar Bădescu, în prima ședință, când PSD avea majoritate, s-a votat intrarea în ADI, deși Andrei Volosevici, în mandatul anterior, se opusese acestui lucru.”

Robert Vâscan, consilier local PSD, a precizat că a făcut enorm de multe interpelări de-a lungul timpului cu privire la problemele provocate de operatorul de salubritate. Acesta consideră că aleșii locali și-au făcut treaba, votând majorările de tarif cerute de Rosal pe motiv de creștere a salariului minim pe economie, explicând că dacă inițial ploieștenii aveau un tarif de 6 lei la colectarea gunoiului, au ajuns acum să plătească mai mult decât dublu, peste 13 lei. Totodată, acesta a precizat și că ploieștenii care nu au contract de salubritate sunt taxați prin SPFL, măsură adoptată tot prin consiliul local. Prin urmare, Robert Vâscan consideră că municipalitatea a făcut tot ce ținea de ea și că în aceste condiții este foarte deranjant pentru populație care, deși plătește mai mult, nu are parte de serviciile de salubritate. „Noi am făcut toate demersurile, dacă rezilierea e soluția să scăpăm ploieștenii de problemă, asta e, ne-o asumăm, dar în același timp am votat cu inima îndoită. Ultima licitație a durat 8 luni, iar operatorul va asigura serviciile doar trei luni. Ce ne facem dacă va dura opt luni, oamenii nu or să înțeleagă…”

- Reclamă -

Vlad Frusina, consilier local PNL, consideră că situația este inacceptabilă, mai ales având în vedere că municipalitatea este cu plățile la zi către operator în ceea ce privește curățenia căilor publice. Cât despre colectarea deșeurilor, Frusina spune că ADI Deșeuri nu a avut încă o ședință în acest sens.

„Este o problemă foarte gravă. Salut decizia domnului primar de convocare a Comitetului Local pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri și este evident că cea mai bună decizie în momentul de față este rezilierea contractului cu operatorul, lucru care a fost decis de consiliul local care l-a și împuternicit pe primar să voteze în ADI în acest sens”, a declarat și consilieru local PNL Valentin Marcu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Viceprimarul si nconsilierii traiesc in alt oras nu in municipiul Ploiesti! Numai daca mergi pe jos sau cu automobilul de la Primarie acasa si te deranjeaza MIZERIA din Ploiesti. Trebiue sa-i instiinteze cineva!! Se pare ca am ales cum nu se poate mai prost si in 2020! Rugati partidele pentru viitoarele alegeri sa vina cu propuneri de oameni seriosi care sa stie ce au de facut, asa prostie, de la un mandat la altul nu am avut nicicand im Ploiesti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Ploieșteni evacuați dintr-un bloc din cauza unui miros înțepător

Mai mulți ploieșteni au fost evacuați dintr-un bloc din centrul Ploieștiului din cauza unui ”miros suspect”, au transmis pompierii...
spot_img
Sari la conținut