fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Ce spun reprezentanții CFR despre accidentul feroviar de la Ploiești

Citește Și

- Reclamă -
CFR a trimis o informare cu privire la accidentul feroviar de la Ploiești.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că la această oră circulația trenurilor este inchisă pe raza stației Ploiești Triaj din cauza producerii unui accident între un tren privat de marfă și un tren de călători.

Din primele informații primite de la fața locului, în urma impactului 5 persoane au fost rănite, este vorba despre 3 călători din trenul Regio 5008 și mecanicii celor două trenuri.

- Reclamă -

Din punct de vedere al asigurării continuității traficului feroviar pe relația București – Ploiești Triaj, CFR SA a luat măsura ca toate trenurile înscrise în circulație pe relația București – Ploiești Triaj să circule deviat pe ruta ocolitoare Brazi – Ploiești Vest – Ploiești Sud.

Menționăm faptul că o comisie de specialitate va ancheta acest accident și va stabili cauzele exacte care au condus la producerea accidentului”, se arată în comunicat.

CITEȘTE și VIDEO+ FOTO: Imagini de la accidentul feroviar de lângă Ploiești. Două trenuri s-au ciocnit

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut