fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Ce spune Jandarmeria despre acțiunile desfășurate duminică pe stadionul Măneciu din Prahova – FOTO – VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Duminică 6 noiembrie, în comuna Măneciu din județul Prahova s-a disputat un meci de fotbal între Petrolul 52 și Avântul Măneciu. Acest eveniment a avut parte de mai multe incidente.

Citește și Incidente la meciul Măneciu-Petrolul-VIDEO+GALERIE FOTO

- Reclamă -

Ca să facem un scurt rezumat ale celor întâmplate duminică la meci, cei prezenți la Măneciu au avut parte de prezența jandarmilor în afara zonei tehnice fără să se fi petrecut vreun incident care să reclame prezența acestora, persoana care se afla la poartă pentru a controla biletele nu avea nici legitimație, dar nici uniformă.

Pentru a clarifica o parte din aspectele prezentate, reporterii ziarului Incomod au contactat reprezentanții Jandarmeriei. Leonard Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmerie Prahova a lămurit câteva aspecte care erau sub semnul întrebării.

Ce căuta Jandarmeria pe stadion, în afara zonei tehnice?

- Reclamă -

Jandarmeria are voie să intre pe stadion doar atunci când sunt incidente care încalcă legea 4/2008. Se pare că în cadrul incidentului care a avut loc la intrarea pentru oaspeți nu a fost încălcată legea.

Un locotenent colonel al jandarmeriei care a procedat la legitimarea unui suporter a susținut că a fost solicitat de agenții firmei de pază, însă, agenții firmei de pază au declarat că nu au solicitat jandarmeria și nici nu era necesară intervenția.

https://www.youtube.com/watch?v=58HECLzpAK8&feature=youtu.be

Într-adevăr, Dragomirescu a declarat că Jandarmeria nu a fost solicitată de firma de pază, ci de reprezentantul organizatorului care se afla la intrarea în stadion pe motiv că mai mulți suporteri au refuzat să arate biletul.

- Reclamă -

Menționăm că la poarta de oaspeți nu era necesară intervenția Jandarmeriei deoarece suporterii nu au încălcat legea fiind foarte liniștiți. În momentul când Jandarmeria a apărut acolo suporterii au început să devină agitați și s-au revoltat adresând întrebări Jandarmeriei în privința motivului pentru care se află acolo.

https://www.youtube.com/watch?v=_lGj-9WZZYk

Cine este reprezentantul organizatorului și de ce unele persoane au ezitat să îi arate biletul?

Cel care controla biletele și, teoretic, era reprezentantul organizatorului, era un cetățean fără uniformă, fără ecuson, prezent aparent ca oricare alt spectator venit la meci.

În imaginile video de mai jos este persoana care ar fi trebuit să controleze biletele și la care face probabil referire Dragomirescu:

https://www.youtube.com/watch?v=UF5BGFuehOg&feature=youtu.be

Echipamentul înfricoșător cu care s-a prezentat Jandarmeria pe stadion.

Mai mulți suporteri au fost speriați când au observat „grenade” la pieptul jandarmilor, lăsând impresia că se pregătesc de un război civil.

Leonard Dragomirescu a declarat că nu sunt grenade, menționând că echipamentele respective fac parte din echipamentul de protecție individuală al Jandarmeriei și sunt folosite de echipele de intervenție. Sunt mijloace de protecție individuale lacrimogene, iar Jandarmeria nu folosește materiale letale.

Iată mai jos imagini video cu echipamentul Jandarmeriei:

https://www.youtube.com/watch?v=OJ0B53fNISM&feature=youtu.be

Folosirea fularului de către suporteri

Deoarece un suporter a fost legitimat pentru că avea un fular cu care încerca să-și acopere fața, am vrut să aflăm și punctul de vedere al Jandarmeriei privind acest aspect. Legea interzice acoperirea feței cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenția de a împiedica identificarea. Se pare că acest articol de lege face ca situația în care un suporter folosește un fular sa fie interpretabilă.

Dragomirescu a declarat că Jandarmeria este obligată să sancționeze persoanele care își acoperă fața menționând că folosirea unui fular care acoperă gura atunci când condițiile meteo o necesită este acceptată, însă, nu și atunci când fularul este folosit în mod evident pentru a ascunde identitatea.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut