fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Ce spune Ministerul Sănătății despre medicul din Băicoi care a umilit o pacientă

Citește Și

- Reclamă -

Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat luni, la Antena 3, că a fost deschisă o anchetă în cazul medicului de la Spitalul Băicoi care a refuzat să interneze un pacient şi i-a rupt fişa medicală. De asemenea, acesta a precizat că până la finalizarea anchei, medicul va profesa în continuare, iar dacă pacienta a fost internată și tratată, lucrurile sunt în regulă, din punctul său de vedere.

„În acest moment, pentru această pacientă de 87 de ani, care s-a prezentat pe data de 6 la Spitalul din Băicoi si care a fost redirecționată de la spitalul Băicoi către Spitalul de Urgență din Ploiești, noi am inițiat prin intermediul DSP din Prahova o anchetă atât la spitalul din Băicoi, cât și la spitalul din Ploiești. Trebuie să analizăm situația. În afara de asta, spitalul din Băicoi este un spital care are o secție de medicină internă, care din lipsă de personal nu are angajat un cardiolog și atunci competența este limitată în anumite cazuri. Sigur, atitudinea fiecărei persoane, mai ales când este vorba de medici, este o problemă de responsabilitate personală. Doamna doctor este de specialitate pneumolog. (…) Atitudinea respectivă o reprezintă pe doamna doctor. Noi am inițiat o anchetă și în funcție de ceea ce ni se va raporta de la DSP Prahova se vor lua decizii. (…) Din punctul meu de vedere, dacă pacienta a fost internată și tratată, lucrurile sunt în regulă.”, a spus Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, într-o intervenție la Antena 3.

- Reclamă -

Cât despre limbajul medicului, secretarul de stat a subliniat că „aceea este o problemă de educație, de civilizație”.

Medicul Marta Coman de la camera de gardă a Spitalului Băicoi a fost filmată în ziua de Bobotează în timp ce refuză să interneze un pacient venit cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, bolnava nefiind internată acolo pentru că nu erau locuri, după cum i-a spus medicului de la Băicoi femeia care a realizat filmarea.

VIDEO. Un doctor de la spitalul Băicoi rupe fișa unei paciente și refuză să o interneze

”Internările nu se fac de la Ploieşti către Băicoi. Aici eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieştiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei”, îi spune medicul aparţinătoarei bolnavei.

- Reclamă -

„Ce aveţi astăzi, de Bobotează, să vreţi să o internaţi?”, întreabă doctoriţa. La replica aparţinătoarei pacientei „Dar dumneavoastră ce aveţi cu mine?” medicul răspunde: ”Dar de ce aş interna-o eu, acuma, dacă dumneavoastră de pe data de 2 (ianuarie – n.r.) tot staţi pe drum cu ea?”.

După alte câteva minute de discuţii, timp în care aparţinătoarea îi cere medicului să îşi pună parafa pe fişa medicală şi să specifice faptul că nu o internează, asumându-şi astfel decizia, medicul se enervează şi rupe fişa pacientei.

”Sunteţi în ultimul hal! Aveţi probleme cu capul, dacă dumneavoastră tot insistaţi”, îi spune aparţinătoarei medicul Marta Coman.

În momentul în care femeia îi cere înapoi fişa, medicul o întreabă: ”Faceţi colecţii din fişele de la UPU de la Ploieşti?”.

- Reclamă -

În finalul filmării postate pe internet, când aparţinătoarea o întreabă de ce a rupt fişa pe care avea trecut tratamentul pacientei, medicul îi cere acesteia, într-un acces de furie, să îi aducă pacienta să o interneze: „Aduceţi-o să o internăm, dă-o dracului de treabă!”

sursa: stiripesurse.ro

Doctorul de la Băicoi care a refuzat internarea și a rupt fișa unei paciente riscă să fie dat afară

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut