fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Ce spune Primăria Sinaia despre lipsa focurilor de artificii de la Sinaia Forever

Citește Și

- Reclamă -

Este scandal în Prahova, după ce firma care trebuia să facă spectacol pirotehnic la Sinaia Forever nu a fost lăsată de polițiști să mai facă acest lucru! Primăria acuză Poliția Prahova, printr-un comunicat de presă, că a dat aviz negativ societății în cauză, însă, în replică, reprezentanții IPJ Prahova susțin că din punct de vedere legal nu putea fi acordat aviz, locul cu pricina fiind în apropierea unei benzinării. Rămâne de stabilit cum a dat ISU Prahova aviz favorabil, având în vedere că, potrivit legislației în vigoare, Poliția Prahova pare să aibă dreptate în acest caz.

Vezi mai jos comunicatul emis de Primăria Sinaia:

Ediția din acest an a Festivalului Sinaia Forever (2-4 septembrie) a fost privată de tradiționalul foc de artificii. Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a intervenit cu mascații, în timpul concertului de sâmbătă seara, 3 septembrie, pentru a tăia cablurile de alimentare cu energie electrică. Totul s-a întâmplat cu aproximativ o oră înainte de momentul programat pentru spectacolul efectelor pirotehnice, de care spectatorii s-au bucurat la toate celelalte ediții ale Festivalului Sinaia Forever.
Pe lângă gestul fără precedent, soldat cu dezamăgirea miilor de partcipanți, reprezentanții I.J.P. Prahova au reușit printr-un aviz negativ, trimis firmei care asigura efectele pirotehnice, să „modifice“ inclusiv harta Prahovei, plasând Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica“ și Vila Parc în comuna Poiana Câmpina (vezi avizul atașat).
Totodată, precizăm faptul că pentru tradiționalul foc de artificii, firma care era responsabilă de acest moment avea aprobarea pompierilor. Locul de unde urma să fie lansate materialele pirotehnice fiind același utilizat la toate celelalte ediții ale festivalului. La niciun festival precedend nu au fost înregistrate incidente.
În plus, în zona parcului, situat vizavi de benzinăria amintită de polițiști este amplasat Casinoul Sinaia, de unde s-au dat focuri de artificii pentru evenimente private, fără incidente.
„Regretăm că s-a întâmplat acest lucru. Ne așteptăm ca, din oficiu, organele statului care se ocupă cu așa ceva să ne dea un răspuns clar și ne așteptăm, totodată, ca la orice acțiune pe care o vom organiza în oraș să existe acel grup de lucru între instituțiile statului. Nu vrem să mergem pe teoria boicotului, nu vrem să mergem pe speculații, suntem o instituție care funcționează în baza legilor. Ne dorim ca toată lumea să respecte aceste legi și să arătăm că împreună putem face orice manifestare în siguranță, oferind, totodată, acel plus pe care toată lumea îl așteaptă de la un eveniment de acest gen. Este greu să încerci să faci un lucru bun când toți cred că ți-l pot controla și doar atât pot face: să-și manifeste puterea.
Nu așa lucrăm noi! Noi lucrăm în echipă! Sper ca de acum încolo și celelalte instituții să ni se alăture, să ne suflecăm mânecile, să luăm decizii în comun și să nu existe doar forme de control“ a spus Marian Panait, Adminstrator Public al Orașului Sinaia.
Atitudinea I.J.P. Prahova, de sâmbătă seara, nu este singulară. Reprezentanții acestei instituții au refuzat inițial să dea aviz favorabil pentru restricționarea circulației pe durata desfășurării Festivalului Sinaia Forever. Avizul ne-a fost transmis cu doar unsprezece zile înainte de data începerii evenimentului. Din fericire, în urma discuțiilor s-a ajuns la o soluție de compromis, iar organizarea a fost reluată pe ultima sută de metri.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut