fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Ce spune Spitalul Schuller despre cazul ploieștencei care a aflat că are cancer din analize pe care nu le-a făcut

Citește Și

- Reclamă -

O ploieșteancă a trecut prin momente de groază după ce a primit rezultatul unor analize pe mail, din care ieșea că are cancer. Femeia susține că nu și-a făcut analize anul acesta în laboratorul Synevo din Ploiești, de unde a primit buletinele respective pe numele și CNP-ul ei, dar cu toate acestea a primit în două rânduri buletine de rezultate din care reieșea că suferă de cancer mamar.

Întreaga poveste AICI.

- Reclamă -

Potrivit ploieștencei care a sunat la secția Oncologie a Spitalului Schuller pentru a se interesa de această eroare, în cadrul unității spitalicești era internată o altă femeie cu același nume, care făcea citostatice și a fost externată pentru că nu primise rezultate analizelor.

Reprezentanții Spitalului Schuller explică, printr-un punct de vedere trimis redacției noastre, faptul că în baza de date a spitalului există două paciente cu același nume, una dintre ele fiind în evidența oncologică, acesta din urmă solicitând și efectuarea unui marcher tumoral care a fost transmis firmei Synevo alături de formularul de solicitare cu datele pacientei. Din cauza unei erori, însă, în baza sistemului informatic al spitalului, a fost selectat CNP-ul femeii care ne-a sesizat această situație, beneficiara unui consult anterior în același spital, dar în altă secție. Totodată, reprezentanții unității spitalicești informează că această eroare a fost identificată, beneficiara reală a analizei primind rezultatele.

Iată răspunsul Spitalului Schuller:

”CATRE ZIARUL INCOMOD

Referitor la articolul aparut in ziarul dumneavoastra, va facem cunoscut urmatoarele :

In baza de date a Spitalului Municipal Ploiesti exista doua paciente cu acelasi nume, care s-au adresat la doua sectii diferite din spital, una dintre ele fiind in evidenta oncologica.

In cadrul unui control de monitorizare pentru pacienta in evidenta oncologica s-a validat la cererea acesteia un marcher tumoral (nedecontat de C.A.S) care a fost transmis firmei Synevo alaturi de formularul de solicitare cu datele pacientei. Dintr-o regretabila eroare din sistemul informatic al spitalului a fost selectat C.N.P-ul doamnei care a fost beneficiara unui consult anterior in acelasi spital, dar in alta sectie.

Ulterior firma Synevo a  raportat rezultatul analizei catre doamna care nu se afla in evidenta oncologica. Mentionam ca in cadrul buletinului de analiza se specifica rezultatul  analizei efectuate si niciodata un diagnostic de boala.

Ulterior eroarea a fost identificata si reglata. Beneficiara reala a analizei a primit rezultatul.

 Doamnei implicate in acest regretabil incident ii adresam scuze.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut