Dintotdeauna în centrul Ploieștiului au existat diverse persoane care au abordat fete tinere sau părinți cu copii, spunându-le că dacă sunt de acord să se lase fotografiate contra unei taxe vor ajunge modele pentru marile magazine sau reviste. Puțini au fost, însă, cei care chiar au ajuns să pozeze în reviste prin această metodă, în schimb, au fost mulți cei care au plătit acea taxă, în schimbul unei promisiuni verbale, fără nicio garanție.

Doi reporteri ai ziarului Incomod au fost abordați de o astfel de persoană în zona pietonală din spatele Palatului Administrativ și au avut curiozitatea să vadă cum stau de fapt lucrurile. Inițial, un tânăr ne-a spus că am fost selectate, „fiind foarte frumoase” și că avem posibilitatea să apărem în reviste de prestigiu, precum Cosmopolitan, Ioana, Bravo sau Bolero, pentru a face reclamă unor firme mari, din care amintim L’oreal, Vichy sau Avon. Întrebat de taxa de înscriere, tânărul a evitat să răspundă, spunând că acum se face doar înscrierea și insistând că am fost deja alese și că nu mai trebuie să trecem prin niciun proces de selecție.

Am fost duse ulterior într-un spațiu închiriat într-un bloc din apropiere, unde era un studio foto improvizat într-un colț al camerei și câteva fete care primeau oamenii aduși de pe stradă.

Aici, o tânără ne-a spus că reprezintă o agenție de publicitate, ni s-a dat o carte de vizită cu numele „XS MEDIA AGENCY” și un număr de telefon, care nu avea însă numele unei persoane sau un site unde să putem verifica activitatea societății.

Am fost întrebate ce vârstă avem și, coincidență, eram exact persoanele de care aveau nevoie, insistând că se mai caută doar două fete, de vârsta noastră, iar apoi procesul de selecție se încheie. Întrebările directe de genul „ce trebuie să fac” sau „ce garanție am” erau evitate cu grație, de fiecare dată fiind aduse în atenție tot felul de beneficii pe care le-am fi avut dacă acceptam să ne înscriem – ședințe foto profesionale, apariții în reviste sau defilări pe podium. Dacă tânărul din stradă ne-a vorbit de produse de machiaj, de data aceasta accentul s-a pus pe îmbrăcăminte, fiind informate că vom fi prezente în mall-urile din Ploiești, pentru a face publicitate unor branduri mari, precum Zara sau Bershka, îmbrăcate în ținutele magazinului, care ulterior erau cadou pentru noi. În plus, primeam și bani pentru aceste acțiuni, între 200 și 400 lei, „munca” fiind prestată de regulă sâmbăta sau duminica.

Se insista din nou pe faptul că deja am fost selectate și că este o certitudine că vom ajunge „modele”, ba chiar ni se vor lua măsurile pentru ca hainele să ne fie deja comandate. Tot ce mai trebuia să facem era să ne lăsăm fotografiate și să plătim o taxă de înscriere de 99 lei. Întrebând încă o dată ce garanție avem că după ce plătim taxa vom fi chemate, ni s-a spus că se va oferi „bon fiscal valabil un an” în baza căruia avem garanția că vom ajunge să pozăm pentru marile reviste sau să facem publicitate unor ținute.

Din păcate, însă, foarte multe persoane ne-au povestit că au plătit taxa respectivă și că ulterior nu au mai fost chemate pentru nicio altă acțiune.

Din punct de vedere legal, nici Poliția nu are ce să facă, pentru simplul motiv că oamenii nu sunt obligați să plătească banii respectivi, este alegerea lor să aibă încredere în vorbele persoanelor respective.

2 COMENTARII

  1. Identic si pe republicii in Brasov.
    Exact aceiasi abordare. (selecteaza si baieti si fete)
    Defapt acesta este business-ul, sa scoata bani din teapa, nu inteleg de ce pana acum nu s-a sesizat politia, de 3 ani sunt cate 2 baieti pe republicii in Brasov.
    Cel mai amuzant este faza cu “ma mai gandesc” , practic nu vor sa ajungi acasa sa dai un search pe Google ca afli imediat de teapa. Apeleaza la decizia pripita de moment.
    Promovati va rog aceste practici de a fura (cel mai trist este ca tinta sunt tinerii).
    Sincer trebuie sa se sesizeze cumva politia pentru ca sunt in multe orase ( galati, constanta, ploiesti, brasov, bucuresti etc.)

  2. TUPEU MAXIM… POLITIA A VENIT DE DOUA ORI SI TEPARII INCA FUNCTIONEAZA…”PRESELECTIILE” SE FAC DIN LUNA DECEMBRIE… PENTRU FIECARE ESTE ACELASI DISCURS…PACAT CA SE FOLOSESC DE BATRANI SI COPII… MIZEAZA PE NAIVITATE… PLUS CA “FETELE” CARE TREBUIE SA EVALUEZE PARCA SUNT VENITE DINTR-O ALATA ZONA…TOTUL SE BAZEAZA PE NAIVITATE…POATE CA ACEST REPORTAJ TREBUIE FACUT CU CAMERA LA VEDERE SI DIFUZAT LA TV PENTRU A EVITA CA SI ALTI NAIVI SA COTIZEZE LA UMPLEREA BUZUNARELOR ACESTOR TEPARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here