fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Cele două fetițe din Brașov pentru care s-a emis Alertă Răpire Copil au fost găsite în județul Prahova. Răpitorul a fost reținut

Citește Și

- Reclamă -

Cele două fetiție în vârstă de 10 și 12 ani, răpite de concubinul mamei lor din Brașov, au fost găsite de către polițiști sâmbătă după-amiază, în Prahova.

De asemenea, bărbatul , în vârstă de 42 de ani, bănuit de săvârșirea faptei se află în custodia polițiștilor, acesta urmând a fi condus la audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

Cercetările în cauză sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

- Reclamă -

Cu privire la aspectele constatate, au fost informați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Poliția a declanșat alerta de răpire, sâmbătă dimineța, iar de atunci au fost făcute ample  cercetări și s-a cerut ajutorul populației pentru a le găsi pe cele două.

La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10:25, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția a două fete, respectiv Gabriela-Mihaela Repede, în vârstă de 12 ani și Elena-Andreea Gesco, în vârstă de 10 ani.

- Reclamă -
Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19:00, la domiciliul fetelor, situat în comuna Vama Buzăului, județul Brașov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoștință a concubinului mamei celor două copile, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuința sa, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21:00.

Întrucât copiii nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama a alertat polițiștii.

S-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând verificări, în vederea depistării minorelor.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Fost premier al României despre candidatura lui Dumitrescu la CJ Prahova: ”Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, deși inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova,...
Sari la conținut