fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

CEO Veolia a tăiat finanțarea Petrolului în direct. De ce a greșit Mădălin Mihailovici

Citește Și

- Reclamă -
Astăzi, la conferința de presă în care a fost prezentat Marius Stan ca propunere de președinte la club, reprezentatul partenerului-finanțator Veolia, Mădălin Mihailovici, s-a ridicat de la masă și a plecat anunțând sec: Din acest moment, Petrolul nu mai are finanțare! Mihailovici a fost deranjat că suporterii au intervenit la conferința de presă. Toate televiziunile bucureștene au prins „live” momentul. Un adevărat deliciu pentru presa centrală, o lovitură în moalele capului pentru toți petroliștii… 

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, trebuie menționate următoarele:

*Conferința de presă a fost organizată pentru a anunța posibila venire a lui Marius Stan, om de fotbal cu un CV impresionant, la Petrolul. Marius Stan a fost prezentat ca propunere pentru funcția de președinte dintr-un motiv clar: statutul Petrolului prevede ca numirea cuiva într-o funcție de conducere să fie făcută cu votul celor din comitetul director. Deci Mădălin Mihailovici, ca reprezentant al partenerului finanțator Veolia nu-l poate numi, oficial, de unul singur, pe Marius Stan.

- Reclamă -

*La conferința de presă a fost prezent un grup de suporteri reprezentând toate facțiunile din tribune. Suporterii au avut permisiunea să participe.

*Mădălin Mihailovici a anunțat că, în urma evaluării făcute de Veolia după ratarea obiectivului în sezonul recent încheiat, compania a decis să sprijine în continuare Petrolul. Apoi a specificat că Marius Stan este propunerea pentru funcția de președinte.

*Marius Stan a luat cuvântul, anunțând că promovarea în sezonul viitor este un obiectiv facil, care va fi dus la îndeplinire prin conlucrarea tuturor părților: conducere administrativă, staff tehnic, echipă și suporteri, făcând apel la unitate.

- Reclamă -
Cum a ajuns Mihailovioci să anunțe încetarea finanțării. Marius Stan, lăsat cu gura căscată 

După discursul celor doi, urmau întrebările jurnaliștilor. În acest moment a intervenit unul dintre suporteri, contestând modul în care sunt luate deciziile la Petrolul. Concret, fanii au reproșat lipsa de transparență, invocând, ca și altădată, dreptul de a cunoaște hotărârile, bazându-se pe efortul depus la reînființarea echipei, după faliment.

Deranjat de vociferări, Mădălin Mihailovici le-a cerut suporterilor să respecte întâlnirea (conferința de presă-n.r.). CEO Veolia a insistat, anunțând că va pleca dacă acest lucru nu se întâmplă.

Pentru că suporterii au continuat, Mihailovici a repetat: „Vreți să plec?!”

„Plecați!”, au răspuns mai mulți reprezentanți ai suporterilor.

- Reclamă -

În acel moment, Mihailovici s-a ridicat de la masă și a anunțat: „Din acest moment, Petrolul nu mai are finanțare!” Și a plecat.

Marius Stan a rămas cu gura căscată. Total surprins, președintele cu care Oțelul a câștigat campionatul a rămas la masă, încercând să aplaneze situația. Ca o primă concluzie, finanțatorul l-a lăsat în aer pe cel pe care l-a adus să-l prezinte. Iar omul care încă nu fusese numit oficial a rămas singur, în fața televiziunilor.

Cum spuneam mai sus, delicios moment pentru presă! Lovitură în moalele capului, pentru Petrolul! Pe scaune, în audiență, marele Mircea Dridea, lângă Tavi Grigore. Uimiți.

Ce s-a întâmplat după 

Mihailovici a plecat de la stadion. Cum spuneam, Marius Stan, rămas singur, a încercat să le explice suporterilor cât de dificilă este asigurarea sprijinului financiar pentru o echipă de fotbal. Apoi a plecat. I-a telefonat lui Mihailovici. Răspunsul nu a fost încurajator. CEO Veolia e hotărât să renunțe.

După o întrevedere cu suporterii, fără presă, Marius Stan a plecat înapoi la Galați. Nu a putut să ofere un răspuns: „Sper să ne mai vedem”, a spus, la plecare.

De ce a greșit Mihailovici

Nimeni, niciodată, în fotbalul românesc nu a făcut acest gest. Bașca și în direct, cu toate camerele teleiviziunilor importante pornite.

Mihailovici nu a fost nici înjurat, nici agresat. Nu a avut bannere pe stadion de genul „Ciobane, pleacă din Ghencea”, ca la FCSB. Nici n-a venit nimeni să-i vandalizeze mașina sau hotelul, cum s-a întâmplat la Dinamo.

Nu îi ceruse nimeni să plece. Este adevărat că suporterii înfierbântați de războiul cu Cristi Vlad nu s-au conformat când li s-a cerut să tacă, la conferința de presă.

Dar, un om de anvergura lui Mihailovici putea să gestioneze lejer o situație care nu era, nici pe departe, explozivă.

Amenințarea că va pleca de la conferință a fost, în fapt, o provocare, neintenționată desigur, care avea șanse minime, dar minime, să nu fie acceptată de suporteri:

-„Dacă nu încetați, plec!”

-„Pleacă!”

Prea simplu. Chiar și în acest punct, în care acele câteva voci răzlețe au acceptat provocarea, Mihailovici putea gestiona situația.

Nu era deloc greu să spună: „Nu pot să plec, am investit aici sentimente, sunt petrolist, etc”.

Dar nu, Mihailovici a dat frâu liber unui implus de moment. A plecat în direct, nu doar de la masa la care Marius Stan rămăsese împietrit, ci și de la Petrolul, anunând rece: „Din acest moment, Petrolul nu mai are finanțare!”

Veți spune că orice om poate avea o reacție la nervi. Da, dar Mădălin Mihalovici și-a asumat, în numele Veolia, parteneriatul cu Petrolul. Nu poate ceda atât de ușor în situații chiar mai dificile ca asta.

Ce a făcut, de fapt, Mihailovici? S-a supărat, și-a luat jucăriile și a plecat în văzul unei țări întregi.

Merita Petrolul o astfel de lovitură pentru o mică ceartă?

Merita echipa asta care mai are un pic și face 100 de ani neîntrerupți de existență să aibă parte de un astfel de semnal în lumea fotbalului și în lumea oamenilor cu bani dispuși să investească în fotbal? NU.

Articol realizat de Ciprian RADU

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. In opinia mea raspunsul administratiei publice locale trebuie sa fie urmatorul ; rezilierea contractului cu Veolia si emiterea unei HCL care sa lase cetatenilor libertatea de a se debransa de la sistemul centralizat de termoficare . Asta in cazul in care ar fi o administratie a cetatenilor si nu a intereselor oculte .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut