CFR Călători anulează mai multe trenuri în contextul efectuării unor lucrări la infratsructura feroviară.
”Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tecuci – Tecuci Nord – Frunzeasca, solicitate şi efectuate de către CFR SA – administratorul căii ferate, vor interveni în modificări în circulaţia următoarelor trenuri de călători.”, a transmis CFR într-un comunicat de presă.
Astfel, în perioada 25-29 septembrie 2024 trenui IR 1832 Cluj Napoca – Iași – Tecuci – Galați va circula conform graficului de circulaţie pe ruta Cluj Napoca – Iași şi va fi anulat pe ruta Iaşi – Galați.
În perioada 26-30 septembrie alte trenuri vor fi anulate, după cum urmează:
• trenul IR 1660 Iași – Tecuci – București Nord va fi anulat.
• trenul IR 1661 București Nord – Tecuci – Iași va fi anulat.
• trenul IR 1830 Galați – Tecuci – Iaşi – Cluj Napoca va fi anulat pe ruta Galaţi – Iaşi şi va circula conform graficului de circulaţie pe ruta Iaşi – Cluj Napoca.
• în locul trenului IR 1864 Iași (08:03) –Tecuci – Galați (12:11) va circula trenul IR 12864 cu orar modificat pe ruta Iași (plecare ora 12.30) – Bârlad – Frunzeasca – Tecuci – Galați (sosire ora 17.02).
• în locul trenului IR 1866 Galați (16:20) – Tecuci – Iași (20:38) va circula trenul IR 12866 cu orar modificat pe ruta Galați (plecare 18.05) – Tecuci – Bârlad – Frunzeasca – Iași (sosire 22.14).
• trenurile R 6312 şi R 6313 Iaşi – Tecuci şi retur vor fi anulate.
Restituire contravaloare bilete
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.