fbpx
luni, mai 29, 2023

Cinci accidente grave s-au petrecut în Prahova în doar câteva ore. O mașină a căzut de pe un pod

Citește Și

- Advertisement -

Nu mai puțin de zece mașini au fost implicate în accidente petrecute duminică pe drumurile din Prahova în doar câteva ore.

Cel mai grav accident s-a petrecut pe DN1, la orele prânzului, în dreptul orașului Breaza. Potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova, cinci autoturisme au fost implicate.

- Advertisement -

Tot pe DN1, dar în dreptul localității Băicoi, o mașină în care se aflau patru persoane s-a răsturnat pe marginea șoselei. Nimeni nu a fost rănit.

Al treilea accident a avut loc în jurul orelor 16.00 în comuna prahoveană Teișani. Aici o mașină, în care se aflau două persoane, a căzut de pe un pod. Atât șoferul, un tânăr de 21 de ani, cât și pasagerul în vârstă de 18 ani, au rămas blocați în mașină. Pompierii au reușit să-i salveze la timp, astfel că cei doi au fost transportați în viață la spital.

Două ore mai târziu, pe DN1B, în dreptul comunei Valea Călugărească, două mașini au fost implicate într-un accident. A fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare.

- Advertisement -

Și pe autostrada care leagă Ploiești de București o mașină scăpată de sub control a ieșit în afara drumului. Accidentul s-a petrecut la kilometrul 45, la limita dintre județele Prahova cu Ilfov. Șoferul mașinii a rămas încarcerat, iar pompierii au intervenit cu echipa de descarcerare.

Toate acccidentele s-au petrecut pe fondul vremii nefavorabilie. În zona de munte a nins de dimineață, spre prânz a fost lapoviță și ploaie, iar carosabilul este umed și alunecos, motiv pentru care polițiștii avertizează șoferii să reducă viteza și să păstreze distanța regulamentară în trafic.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

FOTO/Doi soți au căzut în gol pe Valea Caraimanului după ce au alunecat pe zăpadă. Un elicopter SMURD i-a preluat pe răniți

Accident pe munte în această după- amiază. Salvamontiștii din Bușteni au fost solicitați să intervină pentru recuperarea a două...

Mai Multe Articole Ca Acesta