fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Cinci oameni au murit, iar 16 au fost răniți în urma unor incendii în Prahova, de la începutul anului. Cum să evitați astfel de tragedii

Citește Și

- Reclamă -

Cinci persoane și-au pierdut viața și alte 16 au fost rănite în urma unor incendii produse în Prahova de la începutul anului până în prezent, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, care trage un semnal de alarmă în acest sens.

Reprezentanții instituției au emis un comunicat de presă cu recomandări pentru a evita producerea unor astfel de tragedii, pe care îl redăm mai jos integral:

- Reclamă -

„La nivelul județului Prahova, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” continuă acțiunile de educație preventivă în cadrul campaniilor de informare.

Scopul acestor campanii de informare şi educaţie preventivă, vizează reducerea numărului de victime și a pagubelor materiale prin conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, aparate electrice defecte sau improvizate, în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu.

La nivelul județului Prahova, de la începutul anului s-au înregistrat 436 de incendii la locuințe, în urma cărora 5 persoane și-au pierdut viața și alte 16 au fost rănite.

- Reclamă -

Cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor sunt reprezentate de instalațiile electrice defecte, urmate de coșuri de fum necurățate și mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate.

Acest tip de evenimente soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieți omenești, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor:

Apelați la personal specializat – coșari, pentru curățarea coșurilor de fum, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințele românilor;

Verificați și reparați coșurile de fum, deoarece, în multe cazuri, neetanșeitatea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci de persoane au de suferit;

- Reclamă -

Aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinței. Acestea trebuie utilizate potrivit destinației de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor;

Lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice se execută doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații;

Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalațiile interioare de utilizare, precum și a detectoarelor de incendiu.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut