fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Cine este femeia care conduce ECO BURN. Este condamnată penal pentru infracțiuni la legea cecului

Citește Și

- Reclamă -

Violeta Ștefănescu, managerul ECO BURN, societatea care administrează incineratorul de deșeuri periculoase de la Brazi, este trimisă în judecată în dosare penale în care are calitate de inculpat. Femeia din spatele ECO BURN este acuzată de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce în formă continuată. Într-un alt dosar penal, Viloleta Ștefănescu a fost găsită vinovată pentru săvârşirea de infracţiuni la legea cecului (14 acte materiale).

Citește și: Afacerile “toxice” ale familiei Ștefănescu, de la deșeuri periculoase arse la doi pași de Ploiești, la laptele care a îmbolnăvit zeci de copii

- Reclamă -

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Violeta Ștefănescu a fost deferită justiției în dosarul 2828/281/2018 înregistrat pe rolul secției Penale a Judecătoriei Ploiești în data de 9 februarie 2018. În dosar, părți vătămate au fost SC DORNA LACTATE SA, SC TELETEXT SRL, SC ARDEAT TRADE SRL, SC EXCELO MILK SRL, conform portalului instanțelor de judecată.

Judecătorii ploieșteni s-au pronunțat în cauză în data de 21 iunie 2018 și au condamnat-o pe directoarea ECO BURN la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 lei. Violeta Ștefănescu a fost găsită vinovată de infracțiuni la legea cecului.

”În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, art.84 pct.2,3 din Legea 59/1934 cu aplicarea art.35 alin.(l) C.pen raportat la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata ŞTEFĂNESCU VIOLETA,penale, la pedeapsa amenzii în cuantum de 6 000 lei (150 zile-amendă*40 lei zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare şi emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente esenţiale prev. de art.84 pct.2,3 din legea 59/1934, în formă continuată, (modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni -14 acte materiale) În temeiul art. 63 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra faptului că în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 19, art. 25 Cod procedură penală şi art. 397 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile S.C.DORNA LACTATE S.A., S.C. TELETEXT S.R.L., S.C. ARDEAT TRADE S.R.L şi S.C. EXCELO MILK S.R.L, ca inadmisibilă. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.06.2018.
Document: Hotarâre  1468/2018  21.06.2018”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

- Reclamă -

Violeta Ștefănescu, managerul ECO BURN, a intrat în atenția polițiștilor de la rutieră în repetate rânduri, fiind prinsă conducând mașina pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat.

Astfel, la Judecătoria Ploiești a fost înregistrat dosarul penal 13419/281/2020 în care Violeta Ștefănescu are calitatea de inculpat, fiind acuzată de comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce în formă continuată, potrivit portalului instanțelor de judecată.

Conform aceleiași surse, managerul ECO BURN a fost prinsă conducând mașina fără a mai avea acest drept pe  23.01.2017, 02.02.2017 şi 13.02.2017. Judecata pe fond în această cauză a început abia în data de 28 octombrie 2020, dosarul nefiind finalizat la acest moment. Următorul termen de judecată a fost amânat în septembrie 2021, după ce la termenul din 25 mai Violeta Ștefănescu nu s-a prezentat în instanță, conform portalului instanțelor de judecată.

Numele Violetei Ștefănescu este legat de scandalurile repetate privind laptele stricat sau infestat distribuit în școli. Violeta Ștefănescu apare ca acționar în Ecolact Prod SRL, însă, deși nu este unic acționar sau nici măcar majoritar, este de notorietatea “influența” pe care familia Ștefănescu o are asupra acestei societăți. Ecolact Prod SRL a distribuit, timp de mai mulți ani, laptele din programul “Laptele și cornul” desfășurat în județele Prahova și Brașov.

- Reclamă -

DSV a amendat Ecolact cu 40.000 de lei, confiscându-i în vederea distrugerii aproximativ 160.000 de cutii de lapte.

Toate acestea au continuat cu uriașul scandal legat de incendiile repetate ale depozitelor de deșeuri periculoase și medicale aflate în administrarea ECO BURN. De altfel, nici această societate al cărei director general este Violeta Ștefănescu nu a scăpat de amenzi venite din partea autorităților de mediu.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu, anunța public, miercuri în ziua ultimului incendiu de la incineratorul de la Brazi, că Eco Burn a primit în 2020 și 2021 amenzi în valoare de 415.000 lei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut