Zoia Staicu (foto sus dreapta) urmează să demisioneze din funcția de consilier local al orașului Ploiești, un proiect de hotărâre în acest sens fiind deja introdus pe ordinea de zi a ședinței care va avea loc joi, 28 ianuarie. În locul acesteia va intra în Consiliul Local următorul supleant de pe lista PNL, Dragoș Machițescu (foto sus stânga).
Zoia Staicu a fost numită săptămâna trecută director interimar al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului definitiv. Pentru a-și putea exercita funcția de director, aceasta trebuie să renunțe la poziția din legislativul local.
Locul acesteia va fi vacant, astfel că cel mai probabil în cadrul ședinței de Consiliu Local din luna februarie va fi ocupat de următorul supleant de pe lista de consilieri a Partidului Național Liberal, care în momentul de față este Dragoș Machițescu.
Felicitări, Dragoș. Un băiat foarte implicat și muncitor de care Ploiestiul cu siguranță avea nevoie