fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Cine sunt agresorii din Urlați. Un bărbat care i-a dat un picior în piept unui jandarm a fost plasat sub control judiciar

Citește Și

- Reclamă -

Bărbatul acuzat de ultraj după ce a lovit un jandarm în curtea secției de poliție din Urlați a fost plasat sub control judiciar de instanță! Este vorba de un scandal care a avut loc duminică, 15 octombrie, caz prezentat ieri în exclusivitate de ziarul Incomod – detalii aici!

Reamintim că duminică mai mulți copii aflați într-un parc din Urlați aruncau cu diverse obiecte în oamenii din jur, motiv pentru care a fost solicitată intervenția patrulei de poliție. Minorii au fost duși la secția de poliție și puși să aștepte în curte cât timp sunt identificați și chemați părinții.

- Reclamă -

Între timp, în fața secției de poliție a parcat un BMW X5 alb cu numere de înmatriculare de Hunedoara din care au coborât mai mulți bărbați de etnie romă, părinți și rude ale minorilor. Printre cei coborâți se numără, potrivit unor surse apropiate anchetei, Alfredo Mantu, Roberto Mantu și Victor Mantu, frați, din Ploiești. Bărbații ar fi început un scandal în curtea secției de poliție și ar fi încercat să-i ia pe minori acasă fără acordul polițiștilor. S-a format o busculadă, iar bărbații de etnie romă au devenit agresivi, unul dintre aceștia adresând chiar amenințări cu moartea la adresa unui jandarm, potrivit surselor amintite mai sus. Mai mult decât atât, Alfredo Mantu este acuzat că i-a dat un picior în piept jandarmului și că i-a rupt blazonul de pe uniformă.

A fost necesară intervenția forțelor speciale pentru aplanarea conflictului, astfel că la secția de poliție din Urlați au ajuns echipe ale mascaților (Serviciul pentru Acțiuni Speciale) și ale Grupării Mobile a Jandarmeriei, care au aplanat conflictul.

Alfredo Mantu, bărbatul acuzat că a lovit jandarmul cu piciorul în piept, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore și a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Ulterior, a fost dus în fața instanței Judecătoriei Ploiești cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au decis plasarea acestuia sub control judiciar.

- Reclamă -

„În temeiul art. 227 alin. (1) Cod procedură penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de luare a măsurii arestării preventive formulată în dosarul nr. 9026/P/2017, ca nefondată. În temeiul art. 227 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 211 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul MANTU ALFREDO măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 16.10.2017.”, se arată în soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut