Clipe de groază pentru o femeie de aproximativ 40 de ani care a fost lovită de o mașină în timp ce mergea pe strada Ghighiului din Ploiești. Femeia povestește că după ce a lovit-o cu mașina, șoferul, de etnie rromă, a agresat-o verbal încercând să o determine să nu sune la 112. Ulterior, bărbatul a fugit, iar femeia a reușit să ceară ajutor. Dar ajunsă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, teroarea nu a încetat. Deși rudele sale nu reușeau să intre să vadă cum se simte, fiul bărbatului care a accidentat-o a reușit de două ori să intre la ea și a încercat să o convingă să nu depună plângere.

Iată ce a povestit femeia pentru ziarul Incomod:

„Când am scos telefonul din buzunar a început să țipe la mine, să las telefonul și să mă ridic să merg mai departe. I-am zis că îl sun pe soțul meu. Atunci s-a aplecat spre mine și am început să țip că mă doare, să plece de lângă mine, să mă lase în pace. Am scăpat telefonul din mână (îmi tremura foarte tare mâna) și încercam să îl recuperez, moment în care el a vrut să mi-l ia. Am început să țip mai tare. A ridicat piciorul să îmi împingă telefonul, dar nu a reușit. Atunci m-am pus cu fața în jos să nu ajungă la el. Inițial am crezut că vrea să mă lovească, dar el doar încerca să mă împiedice să sun pe cineva. Precizez că nu m-a atins niciodată. Dintr-o dată a fugit. Am strigat să nu mă lase acolo, să cheme ambulanta, dar nu s-a uitat înapoi. S-a urcat în mașină și a plecat.

Strada era pustie. Mi-au trebuit câteva minute să pot folosi telefonul. A fost un moment groaznic, cu siguranță am făcut un atac de panică. M-am simțit abandonată și lipsită de apărare, îmi era teamă să nu treacă o altă mașină (și să nu mă vadă). Abia la ora 08:17 am reușit să o apelez pe prietena mea, să îi zic să sune la 112. I-am zis unde sunt, eram la maxim 100 m de locuința acesteia. Inițial am vrut să sun la 112, dar știam că durează mult și îmi era teamă că voi uita numărul de înmatriculare (pe care îl tot repetam de când fugise șoferul). După aceea l-am sunat pe soțul meu.

La scurt timp a ajuns o doamnă în dreptul meu și s-a oprit să mă ajute. Din sens invers venea o mașină a Jandarmeriei, a oprit și au coborât doi jandarmi. Au traversat spre mine și m-au întrebat ce am pățit. Le-am spus și m-au întrebat dacă am reținut numărul de înmatriculare al mașinii și direcția în care a plecat. Apoi a ajuns prietena mea, politia și ambulanța.

În timp ce răspundeam întrebărilor și relatam cele întâmplate echipajului de politie, la fața locului a oprit un alt șofer, cu o altă mașină care susținea că el este cel care m-a accidentat. Le-am spus celor prezenți că nu este el, iar acesta a continuat: „Hai fată, te-ai hotărât, vrei să te duc la spital?”, dar eu insistam că nu este el.

Apoi am fost transportată la Spitalul Județean. În timp ce eram examinată la UPU, echipajul de poliție de la locul accidentului m-a testat cu etilotestul, după aceea mi-a arătat mai multe poze și l-am identificat pe cel care m-a accidentat. Câteva ore mai târziu, în timp ce așteptam rezultatul Tomograf, fiul individului care m-a accidentat a venit să discute cu mine.

Eram tot la UPU, unde familiei mele nu îi era permis să intre, în schimb acesta a reușit să vină de două ori. Și-a cerut scuze în numele tatălui său, și-a exprimat regretul față de cele întâmplate și m-a rugat să nu depun plângere. A fost dat afară de către un medic de la SMURD, acesta i-a spus că nu are ce căuta acolo, cu atât mai puțin să vorbească cu mine. A revenit la o perioadă de timp, insistând să îi dau numărul de telefon și oferindu-mi sprijinul și ajutorul familiei sale. Atunci medicul de la SMURD a revenit, spunându-i că va chema poliția dacă nu pleacă.

Nu am să uit niciodată „individul” care mi-a provocat atâta durere și care m-a abandonat, fără sa îi pese de consecințe. Din cauza impactului, rezultatul Tomograf este: fractură pedicul vertebral drept L5, cu interesarea articulației interapofizare posterioare L4-L5, diagnostic ce mă ține imobilizată la pat timp de 30 de zile, până la repetarea examinării Tomograf, cu tratament costisitor și dureri persistente.

Ținând cont că nu am voie să mă deplasez, sunt dependentă permanent de o altă persoană. Procesul de vindecare va fi pe o perioadă îndelungată, va necesita recuperare și îngrijire de specialitate.”, este mărturia femeii.