Mai multe țări din Europa sunt zilele acestea sub cod roșu de caniculă, cu 40 de grade la umbră. Vremea toridă va reveni și în România.
În perioada 30-31 iulie sunt alerte meteo de cod roșu de caniculă în Spania și Germania, iar în Franța, Italia, Croațua, Elveția și Serbia este cod portocaliu.
Joi, 1 august, meteorologii au anunțat cod roșu în Italia, inclusiv la Roma, temperaturile maxime urmând să depăşească 40 de grade la umbră.
În România, de la mijlocul săptămânii vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor și caniculară după-amiaza în Câmpia Română și în Câmpia de Vest.
În aceste regiuni și disconfortul termic va fi în creştere de la o zi la alta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 38 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade Celsius, mai scãzute în zonele depresionare, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil în regiunile nordice şi nord-estice şi mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea şi pe crestele montane. Încălzirea se va menține și pe parcursul săptămânii viitoare, când valorile termice se vor apropia de 40 grade Celsius. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată în perioada 3 – 5 august.