fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Noul mers al Trenurilor. Vezi ce reduceri, oferte și promoții te așteaptă

Citește Și

- Reclamă -

În România a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016.

 „Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orarelor şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, utilizându-se eficient resursele disponibile”, informează un comunicat al Companiei de căi ferate CFR Călători.

Zilnic, vor fi în circulaţie peste 1.200 de trenuri. Încă din prima zi a noului an circulă aşa-numitele „Trenuri ale Zăpezii” spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, dar şi spre Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani – pentru staţiunile Straja şi Parâng.

- Reclamă -

În plus, prin oferta tarifară la „Trenurile Zăpezii”, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016, se acordă reduceri la bilete între 25% şi 56%. În perioada sezonului estival, vor circula „Trenurile Soarelui”, care vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi către Delta Dunării.

CFR Călători acordă importante reduceri, în funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online.

Biletele pot fi achiziționate online, în staţii, agenţii, automate de vânzare şi distribuitori autorizaţi cu care există parteneriate de vânzare de bilete. Şi în acest an, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării, zilnic, cu trenuri directe din gara Bucureşti Nord către Viena, de la 39 de euro pe sens, către Budapesta, de la 29 de euro pe sens, şi către Sofia.

- Reclamă -

Totodată, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Pe de altă parte, vor continua lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Sighişoara – Curtici, pe coridorul 4 de transport paneuropean, care vor avea efect direct în diminuarea capacităţii de circulaţie şi posibile întârzieri accidentale.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2015-2016” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor şi de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro, editat atât în engleză, cât şi română.

În data de 24 februarie, când se sărbătoreşte Dragobetele, simbolul iubirii în tradiţia românească, CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț,  în special pentru îndrăgostiţi.
Prin oferta „Plimbaţi-vă în doi!! Jumătate tu, jumătate noi!”, reducerea este de 50% din tariful biletului întreg, se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile și agențiile CFR. Oferta este valabilă la trenurile din anexă.
Deoarece în luna februarie se sărbătorește iubirea, CFR oferă îndrăgostiților posibilitatea de a-și declara public dragostea, la megafonul din Gara de Nord.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Accident grav în Ploiești. Un șofer beat a dat cu mașina peste un pieton, chiar pe trecere

Accident în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Vestului, în zona Aurora.Un bărbat de 59 de ani a...
Sari la conținut