Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat luni, 11 decembrie, un raport favorabil pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Au fost exprimate 14 pentru „pentru” şi 5 „împotrivă”.
Este al doilea proiect din pachetul legilor justiţiei care este adoptat de Comisia specială, după Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Legea 304/2004 merge la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care va stabili data dezbaterii pe amendamente în plen şi data votului final.
Una dintre principalele modificări la legea 304/2004 vizează înfiinţarea unei secţii speciale pentru investigarea magistraţilor. Luni, comisia a adoptat o prevedere potrivit căreia secţia se înfiinţează în termen de 6 luni de la modificarea legii. Până atunci, competenţa de investigare a magistraţilor rămâne la DNA.
Comisia specială a trecut la dezbaterile pe legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
sursa: stiripesurse.ro