Măsurătorile mondiale din 4 decembrie au arătat că localitatea prahoveană Blejoi a fost, la momentul respectiv, cea mai poluată localitate din lume. Potrivit Worlds Air Pollution – un proiect care măsoară calitatea aerului din 80 de ţări -, la momentul indicat, comuna Blejoi era pe primul loc în topul celor mai poluate localităţi din Europa la indicatorul PM 10 – pulberi în suspensie, scrie Libertatea.

Sursa citată mai notează că poluarea de la Blejoi a fost ulterior confirmată parțial rde Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova, care are montată chiar în curtea primăriei comunei o staţie de măsurare a indicatorilor privind calitatea aerului.

Culmea, fix în ziua în care s-a înregistrat acest nedorit record, aparatul din comună nu a funcționat timp de opt ore, în intervalul 6.00 – 14.00, mai scrie Libertatea.

Valoarea medie zilnică pentru indicatorul PM 10 este, la Blejoi, de 50 micrograme pe metru cub (ug/mc), iar în data de 1 decembrie, acest indicator a fost de 59,2. În următoarele două zile, indicatorul a „explodat”, ajungând la valori aproape duble faţă de o zi „normală”: 95,63 ug/mc în 2 decembrie şi 95,54 ug/mc în 3 decembrie.

Potrivit site-ului calitateaer.ro, la stația de la Blejoi a înregistrat valori foarte mari, pentru indicatorul PM 10, și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pe 9 decembrie, la ora 5.00, măsurătorilor arătau 73,14 ug/mc. De asemenea, duminică și luni, indicele general de calitatea aerului afișați au fost 4 – mediu și 5- rău.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova admite că, în acea perioadă, indicii generali privind calitatea aerului la Blejoi au fost cuprinşi între 4 – mediu şi 6 – foarte rău.

Ioana Feraru, înlocuitorul comisarului-șef al Gărzii de Mediu Prahova, a spus, pentru sursa citată, că instituția a fost informată de APM despre poluarea din 4 decembrie de la Blejoi şi că în săptămâna 10-16 decembrie se vor lua măsuri: „Referitor la depăşirile din PM 10 înregistrate de APM Prahova, se vor efectua controale săptămâna viitoare, să stabilim exact de unde au venit depăşirile, în urma analizelor pe care le are fiecare rafinărie în parte”.

APM a înştiinţat şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova. „În perioada în care aţi spus că au fost depăşiri, noi am primit adresă şi se lucrează, şi o să dăm şi răspuns”, a declarat directorul DSP, pentru Libertatea.

Citiți mai multe pe libertatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here