fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Consilier local ploieștean: Rosal fură din banii ploieștenilor

Citește Și

- Reclamă -

Problema privind faptul că Rosal, operatorul de salubritate din Ploiești, percepe ploieștenilor ilegal o taxă suplimentară celor care nu colectează selectiv deșeurile, fără a le crea condiții în acest sens, a fost dezbătută joi în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local.

Astfel, consilierul local Robert Vâscan a pus în vedere situația privind majorarea tarifului de către operatorul de salubritate cu 40% , susținând că este un furt al Rosalului din buzunarul ploieștenilor.

- Reclamă -

 

”În ședința de luna trecută am făcut o interpelare , adresată celor de la Rosal, cât și RASP, privind informarea ploieștenilor în legătură cu un program de colectare selectivă. Am primit un răspuns la acea interpelare. Rosal a comunicat faptul că din 10.02, aceștia au demarat un program de ridicare a deșeurilor colectate selectiv și că duc și o campanie de informare a cetățenilor cu privire la ziua de ridicare a deșeurilor pe fiecare stradă. În Bariera București încă nu a ajuns niciun material legat de data în care ar putea fi ridicate aceste materiale selective. Și acum vreau să vă vorbesc despre tarife. Încă de acum trei luni, operatorul practică un tarif cu 40% mai mare decât cel care a fost votat în Consiliul Local  și aprobat. Practică acest tarif  în ideea în care și recunosc prin această hârtie că au un program de ridicare a deșeurilor selectiv decât din 10.02. Ținând cont de aceste aspecte, aș vrea să se sesizeze RASP , cine gestionează contractul cu Rosal și aș dori să aflu în cel mai scurt timp modalitatea prin care ploieștenii își vor primi banii înapoi pentru că este  un furt al Rosalului din buzunarul ploieșteanului care plătește cu 40% mai mult pentru un serviciu pentru care nici măcar nu au fost de acord să plătească această sumă”, a susținut consiliul local Robert Vâscan, care a ținut să precizeze și faptul că ”legat de curățenia căilor publice, merg mult prin Ploiești. Trec pe lângă Casa Căsătoriilor și țin să vă spun că nu cred că trotuarul limitrof acestui imobil nu a fost măturat niciodată.  Sunt geamuri sparte pe trotuar de cel puțin o lună și nu cred că a fost măturat deloc. Și sunt și alte zone din Ploiești, normal. Dacă în centru nu putem să măturăm, în zonele limitrofe nici nu mai spun”.

 

- Reclamă -

Primarul Adrian Dobre le-a reamintit aleșilor locali faptul că aceste probleme au fost semnalate de el de-a lungul timpului.

 

”Referitor la tariful de care spuneți dumneavoastră, tariful pe care noi l-am avut aprobat până în noiembrie anul trecut era de 9,5 lei cu TVA inclus, iar ulterior s-a aprobat un tarif penalizator pentru cei care nu colectează selectiv și s-a aprobat în Consiliul Local. De atunci știți foarte bine că am susținut, eu personal nu am semnat contractul sau actul adițional la contract prin care acest tarif de 13,9 lei, tarif penalizator, este aplicat cetățenilor care nu fac colectare selectivă, știți foarte bine că atunci am recomandat să nu se voteze acel tarif pentru că niciodată și nici în prezent, compania Rosal nu a dovedit faptul că are infrastructura necesară, echipamentele necesare, pentru a realiza această colecatre selectivă, fiind nevoie de mai multe mijloace de colectare și, binînțeles, de un program foarte bine pus la punct, mai ales că nici regulamentul aprobat de ADI nu este foarte bun pentru a crea un flux din partea Rosalului pentru a face această colectare selectivă. Vă aduc aminte că nici acest regulament nu l-am aprobat pentru că era în dezinteresul comunității ploieștene. Legat de contract pe colectarea deșeurilor se ocupă ADI, unde suntem 36 primării, dar municipiul Ploiești nu are pusă semnătura pe acest contract, Acest tarif a fost votat de 22 de primari”, a precizat primarul Dobre.

Consilierul local Ștefan Dănescu le-a reamintit faptul că în HCL-ul prin care s-a votat aplicarea taxei respective există menționat faptul că penalitatea se aplică doar în cazul în care Rosal face dovada că este pregătit să deruleze respectivul program de colectare selectivă.

- Reclamă -

”Îmi aduc aminte că s-a votat un amendament în care se preciza că nu suntem de acord să fie plătită această penalizare până când Rosalul nu va face dovada că este pregătit să deruleze programul de colectare selectivă.

(…)Nu știu dacă putem să facem ceva noi, la nivel de consilieri. Nu știu, spuneți-mi, sunteți reprezentantul nostru acolo. Făceți-le o adresă în care să li se dea banii cetățenilor înapoi”, a precizat consilierul Ștefan Dănescu.

Primarul Dobre i-a răspus faptul că a făcut numeroase adrese și că le-a recomandat asociațiilor de proprietari să se adreseze Protecției Consumatorilor.

”Am făcut numeroase adrese ADI-ului și am avut numeroase interpelări pe subiectul acesta, le-am recomandat asociațiilor de proprietari să se adreseze OPC-ului pentru că nu se respectă contractul și indicatorii de performanță din contract. Sunt asociații de proprietare care au transmis adrese către RASP în care au spus că nu vor mai plăti, pentru că plătesc tarif penalizator, dar nimeni nu le pune la dispoziție containere să colecteze selectiv”, a susținut Dobre.

În aceste condiții, consilierul local George Botez a solicita ca într-o ședință extraordinară să fie votate două proiecte, unul în care este sesizat OPC-ul și unul în care să revoce hotărârea respectivă prin care s-a votat aplicarea taxei.

”În aceste condiții, eu o să propun Consiliului Local, find reprezentant al intereseolor întregii comunități, ca într-o ședință extraordinară să adoptăm o hotărâre privind sesizare OPC-ului privind această practică la nivelu întregii comunități. Mi se pare total inuman să oblig fiecare persoană în parte să se ducă să formuleze o astfel de cerere. Pe de altă parte, vă sugerez, îmi permit, să inițiați un proiect de hotărâre prin care să revocăm acea hotărâre prin care am aprobat acel tarif și să sesizați ADI-ul cu privire la  această situație. Nu există în lumea asta obligativitatea de a plăti un serviciu care nu este prestat”, a susținut consiliul local George Botez.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Nota: – Stiati ca, in perioada cand nu au mai fost platiti si s-au amanat cu vreo 3 luni plata salariilor, angajatii ROSAL (gunoierii) – au distrus cosurile de gunoi montate pe stalpii din zona „Democratiei” si „Muzicanti”, au imprastiat gunoaiele din pubele (probabil dintr-un fel de razbunare) si si-au recuperat salariile restante cu ore suplimentare – pentru remedierea distrugerilor provocate de ei insisi !!!
    Spre exemplu, in fiecare zi, dis de dimineata (orele 7.30 – 8.30 AM) – la servirea cafelelor de la automatul din zona „Muzicanti” – au loc negocierile cu sefii de grupe de gunoieri privind „prezenta” si „pontajul”, cu „para-indarat”… !!! Ca sa nu mai avem alte discutii, poate veti reusi vreodata dimineata – sa treceti pe la un automat de cafea, unde se strang „rosalistii” si puteti asculta discutiile purtate intre acestia (fara nicio jena !), ca sa aveti un q.e.d. la astfel de negocieri ! Sa fiti sanatosi, intr-un oras „curat-murdar” (vorba lui Nea Iancu – pusa-n gura lui Pristanda …)!

Dă-i un răspuns lui Manistul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut