fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Consilierii locali prahoveni pierd pe bandă rulantăa procesele cu ANI

Citește Și

- Reclamă -

Adina Florina Dinescu și Alexandru Hurloiu, consilieri locali în comuna Drajna, respectiv Băicoi, au pierdut procesul intentat Agenției Naționale de Integritate care au constat în cazul celor doi existența stării de incompatibilitate. Aceștia au atacat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești, la secția de contencios administrativ, care a decis să respingă ca neîntemeiate acțiunile.

În ambele cazuri deciziile nu sunt definitive, astfel că cei doi consilieri locali mai au o șansă la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care vor face contestație. Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local, Dinescu Adina a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Local al Comunei Drajna din data de 09 iulie 2010, prin care a fost alocată din bugetul local suma de 200.000 Lei pentru Proiectul „Constituirea GAL Drumul Fructelor”. În cadrul proiectului menţionat, DINESCU ADINA deţine funcţia de manager.

- Reclamă -

În ceea ce-l privește pe Hurloiu, ANI a constatat existența stării de incompatibilitate pentru că acesta a ocupat simultan funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Băicoi cu cea de coordonator în cadrul Sucursalei Băicoi a S.C. Hidro Prahova S.A.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut