fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Consiliul Județean Prahova solicită din nou transferul Parcului Municipal Ploiești Vest

Citește Și

- Reclamă -

Conducerea Consiliului Județean Prahova nu renunță la transferul Parcului Municipal Vest. Într-o ședință derulată astăzi, cu un singur punct pe ordinea de zi, forul legislativ județean a adoptat o nouă hotărâre prin care solicită terenul de la Ploiești, după ce prima tentativă a fost declarată ilegală de Prefectură.

Prima solicitare fusese aprobată în vara lui 2022, iar Consiliul Local Ploiești a adoptat în luna martie a acestui an, ca răspuns, o hotărâre prin care a acceptat transferul terenului, numai că aceasta a fost declarată ilegală de Prefectură. CL a mai încercat să-și modifice hotărârea, în aprilie, însă și cea de-a doua tentativă a avut același deznodământ.

- Reclamă -

După eșecul primei tentative, Consiliul Județean a aprobat vineri un nou proiect de hotărâre prin care solicită terenul. Ce s-a modificat? În primul rând suprafața solicitată.

De la 68 de hectare în varianta anterioară, CJ cere acum puțin peste 57. Vicepreședintele instituției, Dumitru Tudone, a explicat în timpul ședinței că o suprafață de aproximativ 11 hectare este încadrată ca izlaz, ceea ce nu permite transferul ei, lucru de altfel invocat și de Prefectură. Totodată, în noua variantă, Consiliul Județean prevede și preluarea personalului de la Parcul Municipal, în organigrama proprie sau a instituțiilor subordonate.

DOCUMENT – Prefectura a considerat ilegală şi a doua hotărâre privind cedarea Parcului Municipal Vest. Totul pleacă de la situația juridică a terenului

- Reclamă -

Noul proiect a fost aprobat cu 28 de voturi favorabile și 5 împotrivă, acestea fin urmă fiind ale consilierilor de la PSD și PUSL.

Rămâne de văzut dacă noua încercare va avea mai mult succes. La o primă vedere, rămân mai multe aspecte în continuare nelămurite, pornind de la faptul că investițiile pentru care CJ solicită terenul nu sunt menționate explicit și până la faptul că nu se vorbește nicăieri despre încetarea interesului local și declararea parcului de interes județean, din nou un lucru invocat în primul răspuns al Prefecturii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut