fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Consiliul Județean se laudă cu primul spital amenajat în Ploiești în ultimele decenii, după finalizarea proiectului pentru spitalul modular

Citește Și

- Reclamă -

Prevăzut cu 12 paturi de terapie intensivă, două izolatoare, 16 ventilatoare pentru oxigen și 20 de aparate de monitorizare a pacienților, noul spital modular din Ploiești, amenajat în curtea secției de pneumologie a Județeanului, lângă Obor, este gata. Consiliul Județean, care are în subordine unitatea medicală, a anunțat astăzi finalizarea recepției.

Proiectul a fost derulat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, fiind propus în contextul pandemiei COVID, dar finalizat abia acum, la ceva vreme de la depșirea crizei sanitare. Chiar și așa, autoritățile prahovene spun că acesta va ajuta sistemul medical din județ să răspundă mai bine pe viitor în cazul unor crize sanitare și se laudă că acesta este primul spital public dat în folosință în Ploiești în ultimii 33 de ani.

- Reclamă -

Valoarea investiției este de 14.628.837,93 lei, a informat CJ Prahova, într-un comunicat transmis astăzi.

„Prahovenii au acum un spital modular care ne va ajuta să răspundem mai bine oricăror crize sanitare. Prin investiția în spitalul modular, am reușit să creștem numărul de paturi de terapie intensivă ale Spitalului Județean de la 30 la 42. Avem un total de 32 de paturi de spital noi, circuite și echipamente specifice pentru răspuns la criză sanitară. Continuăm investițiile în creșterea calității serviciilor de sănătate oferite prahovenilor”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Spitalul modular va avea două saloane ATI

Spitalul modular are 2 saloane de terapie intensivă (ATI), 2 izolatoare și 4 saloane. Acesta este dotat cu aparatură medicală și echipamente de ultimă generație, cum ar fi: ventilatoare mobile (4) și invazive (12), injectomate (46), monitoare pentru pacienți (20), stații de monitorizare (4), EKG (3), Holter TA (2), defibrilatoare (2), pulsoximetre (2), paturi de triaj (20), paturi ATI (12), rafturi de depozitare din inox (3), mese de lucru din inox (2), noptiere (20), dulapuri de depozitare (5) și vestiar (10), precum și scaune pentru transportul pacienților (3).

- Reclamă -

Au fost realizate circuite dedicate pentru pacienți, medici, materiale curate și murdare. Medicii vor beneficia de vestiare dedicate. Spitalul modular a fost dotat cu instalații de ventilare și climatizare, atât pentru respectarea limitelor admisibile de puritate a aerului prevazute pentru clasele de încăperi specifice spitalelor, cât și pentru realizarea condițiilor de confort pentru acomodarea pacienților și desfășurarea activităților spitalicești. Pentru ventilarea spațiilor și asigurarea unui nivel de presiune negativă ce va asigura limitarea răspândirii virușilor, s-au prevazut 4 sisteme de ventilare ce deservesc cele 4 tronsoane de clădire.

Investiţii de milioane de euro, în derulare la Spitalul Judeţean din Ploieşti

Specialitățile acestui spital sunt ATI, Medicină internă și Pneumologie. SJUP va asigura, din fonduri proprii, materialele consumabile precum și orice alte echipamente necesare functionării spitalului modular. De asemenea, SJUP va asigura personalul medical necesar operării spitalului modular la capacitate maximă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut