fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Controale la opt agenți economici din Prahova. Polițiștii au confiscat mărfuri și au aplicat sancțiuni

Citește Și

- Reclamă -

Marți, în intervalul 09 – 14, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la opt agenți economici din comunele Ariceștii Rahtivani, Ștefești și Brebu, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice.

Au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, pentru încălcări ale Legii nr. 12/1990, în valoare de 20.000 lei.

- Reclamă -

De asemenea, au fost confiscate mărfuri în valoare de 2.000 lei (15 litri tuică, 600 sticle bere a 0,5 l fiecare; 21 kg legume etc.), precum și suma de 385 lei.

Exemplu:

În urma verificărilor efectuate la o întreprindere individuală din com. Ștefești, s-a constatat că agentul economic expunea spre vânzare 600 sticle bere a 0,5 l fiecare și 10 kg legume, pentru care nu a putut prezenta documente privind proveniența legală.

- Reclamă -

Pentru abaterile constatate agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei și s-a dispus masura complementară a confiscării bunurilor pentru care nu au fost prezentate documente de proveniență.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alexandru Săraru: ”AUR Prahova susține demersul sindicaliștilor TCE și cere medierea conflictului de muncă”

După ce Ziarul Incomod a anunțat în exclusivitatea că sindicaliștii din TCE Ploiești se pregătesc de grevă generală prin...
Sari la conținut