fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Control la proiectele europene derulate de Primăria Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -

Proiectele europene derulate de Primăria Ploieşti în ultimii ani fac obiectul unui nou control desfăşurat în această perioadă.

Un reprezentant al Ministerului Dezvoltării au fost marți în Palatul Administrativ pentru a purta discuţii cu conducerea Primăriei Ploiești pe tema proiectelor europene implementate în oraș.

- Reclamă -

Mai exact vorbim despre un control pe care executivul României îl va efectua în următoarele zile pe teren la respectivele obiective de investiţii.
De altfel, conform reprezentantului Ministerului Dezvoltării, astfel de controale se fac an de an în perioada post-implementare.

Totodată, acesta a punctat și faptul că este ”lăudabil că Ploieştiul a reușit să finalizeze niște proiecte de asemenea avergură, ținând cont de perioada pe care a avut-o la dispoziție, chiar dacă unele dintre ele s-au încheiat cu mult după termenul iniţial. Practic, depăşirea termenului de 31 decembrie 2015 era cumva inevitabilă pentru multe obiective de investiţii, în contextul în care multe dintre contractele de finanţare şi apoi cele de execuţie au fost semnate abia prin vara şi toamna lui 2014 sau chiar în 2015”.

Conform viceprimarului Cristian Ganea, cu prilejul acestei vizite, acesta a avut ocazia să lămurească unele neînţelegeri, cum ar fi posibilitatea organizării unor evenimente la Parcul Municipal Vest sau cea de deschidere a unor chioşcuri aici cu apă, sucuri şi gustări.

- Reclamă -

„Este vorba despre o vizită în teren, o vizită care se face şi la obiectivele finalizate – Hipodrom, Centru de Excelenţă, Parcul Municipal, tramvaie, absolut toate proiectele – şi se continuă şi în birou. Deocamdată, concluziile sunt bune, unităţile de implementare a proiectelor au fost felicitate pentru activitatea desfăşurată şi au fost date exemple şi în alte instituţii. Totodată, am purtat discuții cu privire la posibilitatea obţinerii unor venituri suplimentare la Parcul Municipal Vest, răspunsul fiind că timp de cinci ani după inaugurare nu pot să fie desfăşurate activităţi economice permanente, adică nu pot fi instalate nici chioşcuri, chiar dacă în parc nu există surse de apă potabilă. În schimb putem demara acţiuni punctuale, inclusiv concerte, concursuri sau festivaluri gastronomice, totodată fiind permisă şi amplasarea unor automate de băuturi, cu condiţia ca parcul să nu iasă pe profit din această activitate. Acum trebuie să găsim o variantă de barter, în care spre exemplu, firma care aduce băuturile să plătească „în natură”, prin efectuarea unor lucrări de întreţinere pe cele 54 de hectare.”, ne-a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut