fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Copii de un an şi jumătate, respectiv trei ani, la cerşit în centrul Ploieştiului

Citește Și

- Reclamă -

Un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti a fost sesizat în această seară pentru a interveni în centrul Ploieştiului, în zona Catedralei. Este vorba despre trei minori care cerşeau, sesizarea venind din partea lucrătorilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului unde au găsit trei minori cu vârste de 3 ani, 9 ani şi 11 ani, neînsoţiti. Se pare că cei trei copii nu au vrut să se urce în maşina Poliţiei Locale, au început să plângă, ulterior venind un echipaj de la DGASPC Prahova care i-a dus pe minori la centrul de plasament Cireşarii.

- Reclamă -

Cu puţin timp în urma acestei sesizări, un alt minor de un an şi jumătate, fratele celor trei, a fost luat din aceeaşi zonă şi transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie unde a rămas internat.

Minorii provin dintr-o familie numeroasă, fiind şapte fraţi. Se pare că părinţii îi trimit mereu la cerşit pentru a obţine bani, chiar şi iarna când temperaturile sunt foarte scăzute.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut