fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Coronavirus: 66 de cazuri noi în Prahova și încă un deces. Numărul persoanelor infectate crește alarmant și în țară

Citește Și

- Reclamă -
66 de cazuri noi au fost confirmate, în Prahova, în ultimele 24 de ore, după depistarea unui focar nou, la un centru de dializă din Ploiești. În același interval de timp a fost înregistrat cel de-al 16-lea deces în județ. 

Mulți cetățeni ignoră avertismentele și încalcă nu doar deciziile guvernamentale, ci și cele mai elementare norme de igienă, care, de altfel, ar trebui respectate oricând, nu doar pe timpul pandemiei. Iar asta se vede. Numărul cazurilor în Prahova și în țară a explodat.

De la 406 persoane confirmate în Prahova, de la începutul pandemiei, am sărit, în doar 24 de ore, la 472.

- Reclamă -

Din total, 114 persoane au fost vindecate, iar 16 au decedat. Toți au fost oameni cu complicații, dar care au fost răpuși de coronavirus.

Ultimul deces este cel al unui bărbat de 64 de ani, care avea comorbidități.

Comunicatul Prefecturii Prahova: 

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 472 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus,

- Reclamă -

Dintre acestea, 46 sunt pacienți ai două centre de dializă din Prahova. La unul dintre centre au fost realizate 273 de teste în rândul pacienților, 43 dintre ele fiind pozitive, iar la al doilea au fost prelevate 122 de probe, dintre care trei au fost pozitive. În aceste situații, Direcția de Sănătate Publică Prahova a dispus să fie realizată și testarea întregului personal (72 la primul centru și 28 la cel de-al doilea), dar și retestarea pacienților ale căror rezultate au fost, în primă fază, negative.

De asemenea, la una dintre secțiile Spitalului de Pediatrie din Ploiești au fost identificate, până acum, cinci asistente care prezintă noul coronavirus. Două dintre ele au primit rezultatele la începutul acestei săptămâni, iar celelalte trei se numără printre cei 12 contacți direcți ai primelor două cadre medicale depistate pozitiv. Rezultatele celorlalți contacți au fost negative. În acest caz, Direcția de Sănătate Publică și conducerea unității medicale urmează să ia o decizie privind activitatea secției unde au fost cazurile de infectare cu SARS-CoV-2.

De la începutul epidemiei și până în prezent, dintre pacienții confirmați cu noul coronavirus, 16 au decedat, iar 114 au fost declarați vindecați și externați.

Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 01 iulie, au mai fost externați doi pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP.

- Reclamă -

În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați unsprezece pacienți (nouă sunt ventilați mecanic).

Situația la nivel național

Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Menționăm că numărul de pacienți asimptomatici a suferit modificări față de ziua anterioară ca urmare a actualizării datelor de către unitățile sanitare, în ultimele 24 de ore.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba455
2.Arad706
3.Argeș872
4.Bacău650
5.Bihor673
6.Bistrița-Năsăud544
7.Botoșani1.027
8.Brașov1.553
9.Brăila226
10.Buzău613
11.Caraș-Severin116
12.Călărași177
13.Cluj687
14.Constanța458
15.Covasna288
16.Dâmbovița580
17.Dolj304
18.Galați937
19.Giurgiu269
20.Gorj241
21.Harghita324
22.Hunedoara663
23.Ialomița436
24.Iași999
25.Ilfov752
26.Maramureș203
27.Mehedinți193
28.Mureș745
29.Neamț970
30.Olt249
31.Prahova472
32.Satu Mare77
33.Sălaj119
34.Sibiu660
35.Suceava4.046
36.Teleorman163
37.Timiș527
38.Tulcea183
39.Vaslui187
40.Vâlcea53
41.Vrancea1.078
42.Mun. București3.238
43.33
                                       TOTAL27.746

 

Până astăzi, 1.687 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 01.07.2020 (10:00) – 02.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 20 decese (11 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți, Prahova, Suceava și Vaslui.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut