fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

CORONAVIRUS: Peste 5100 de persoane sunt în autoizolare în Prahova

Citește Și

- Reclamă -

În Prahova, numărul persoanelor aflate în autoizolare continuă să  scadă. Potrivit informațiilor furnizate luni de Prefectura Prahova, în județul nostru erau 5235 de persoane în autoizolare și 205 în carantină. Astăzi, potrivit aceleiași surse, în autoizolare se află 5105  persoane, în timp ce numărul persoanelor aflate  în carantină a crescut la 252 persoane.

Iată comunicatul de presă emis de Prefectura Prahova în care veți putea afla ultimele informații privind situația COVID-19  în județ: 

- Reclamă -

În data de 31 martie 2020, la nivelul județului Prahova, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 5105 persoane aflate în autoizolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 252 de persoane.

Echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat seria de verificări atât în rândul persoanelor fizice, cât și a agenților economici în vederea combaterii răspândirii noului coronavirus, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context.

În cursul zilei de luni, 30 martie, au fost controlate 2482 de locații unde se află persoane în auto-izolare și 62 de agenți economici.

- Reclamă -

În urma verificărilor au fost întocmite trei dosare de cercetare penală pentru trei persoane. Toate au fost deschise pentru încălcarea art.352 din Codul Penal privind zădărnicirea combaterii bolilor. În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 478 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 613.000 lei, dintre care 477 au fost toate pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele Militare, iau una pentru alte fapte în context.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 57 de dosare de cercetare penală pentru 75 de persoane și au aplicat aproape 2500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală ce se apropie de 2.500.000 lei.

 

Vă reamintim că începând de marți, 31 martie, sunt în vigoare prevederile Ordonanței Militare nr.5/30.03.2020, act care vine cu sancțiuni mai drastice pentru cei care nu respectă măsurile de auto-izolare și carantină:

- Reclamă -

 

ART.3 „(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii.

(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. AUTOIZOLAREA ESTE MĂSURA BENEVOLĂ A UNOR CETĂȚENI DE A STA IZOLAȚI LA DOMICILIU , PE O PERIOADĂ DE TIMP RECOMANDATĂ , 14 ZILE , SAU MAI MULT .
    PRIN ORDINUL 414 DIN 11 MARTIE 2020 S-A INSTITUIT MĂSURA DE IZOLARE LA DOMICILIU A UNOR ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE SPECIFICATE CLAR ÎN ORDINUL MENȚIONAT . ESTE ERONATĂ INFORMAȚIA PREFECTURII DACĂ A FOST PRELUATĂ AȘA CUM O PREZENTAȚI , EA FACE REFERIRE LA PERSOANELE IZOLATE PRIN ACEST ORDIN , CARE SUNT MONITORIZATE DE ORGANELE DE ORDINE , NU A PERSOANELOR AFLATE ÎN AUTOIZOLARE . DACĂ GREȘESC , ÎMI CER SCUZE .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut