fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Coronavirus: Situația la zi în Prahova: 2 medici confirmați, alți 13 în autoizolare

Citește Și

- Reclamă -
În Prahova, avem doi medici confirmați ca fiind infectați (la Câmpina) cu noul coronavirus și trei asistente. 

Alți 13 medici și 40 de asistente sunt în autoizolare.

Situația în Prahova (comunicat Prefectura Prahova): 

- Reclamă -

În data de 3 aprilie 2020, la nivelul județului Prahova, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 4001 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu. În ultimele 24 de ore, au ieșit de sub această măsură 694 persoane, în timp ce alte 510 au intrat în auto-izolare pentru o perioadă de 14 zile. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 324 persoane.

Potrivit datelor furnizate de DSP Prahova, situația cadrelor medicale infectate cu COVID-19, dar și a celor aflate în izolare, în județul nostru, este următoarea: 2 medici confirmați, iar alți 13 aflați în auto-izolare, 3 asistente cu rezultate pozitive la infecția cu noul coronavirus, iar 40 aflate în autoizolare, 7 infirmiere, 6 îngrijitoare, o farmacistă și un brancardier se află în auto-izolare.

Spitalul Județean de Urgență a primit prima linie Real Time PCR, donată de către OMV Petrom. Astfel, prin acest echipament, rezultatele testărilor privind confirmarea/infirmarea COVID-19 vor fi disponibile în maximum două ore.

- Reclamă -

Compania petrolieră OMV Petrom a donat 1 milion de euro pentru aparatură medicală și echipamente de protecție pentru spitalele din toată țara, banii fiind direcționați către Crucea Roșie.

În cursul zilei de 2 aprilie, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor Interne au verificat 1712 locații unde se află persoane în auto-izolare și 36 de agenți economici.

În urma controalelor a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru încălcarea art. 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor și au fost aplicate 740 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 480.000 lei. Toate au fost date pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele Militare.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 59 de dosare penale pentru 77 de persoane și au dat 4031 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 3.700.000 lei.

- Reclamă -

O persoană a fost plasată în carantină forțată, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu.

În aceste momente de grea încercare, copiii cu autism sunt alături de cadrele medicale.

Pe aceasta cale, Asociația Cezar’s Angels informează comunitatea despre faptul că, din fonduri proprii, a donat Spitalului Județean de Urgență Ploiești, pentru secțiile UPU și Boli Infecțioase, un număr de 600 flacoane de alcool sanitar, 200 măști de protecți, mănuși și saci menajeri, materiale atât de necesare în această perioadă extrem de grea pentru cadrele medicale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut