fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

VIDEO. Coșmarul de la Pediatrie Ploiești. Mamele cu copii în brațe, scoase în pijamale afară și trimise la consultații într-o altă clădire. Director: ”Li se dă halat”

Citește Și

- Reclamă -

Părinții care au ghinionul să ajungă cu copiii în spitalul de Pediatrie din Ploiești nu au acces la informații medicale, sunt plimbați în pijamale de la sediul central la policlinică pentru consultații, primesc supa în pahare de cafea și își culcă bebelușii în paturi cu gratii din metal.

Acestea sunt doar o parte dintre acuzațiile aduse de un ploieștean singurului spital de copii din Prahova și prezentate consilierilor ploieșteni, joi 26 noiembrie, în timpul ședinței de Consiliu.

- Reclamă -

Bărbatul a venit la ședința de Consiliu Local și a cerut să ia cuvântul în speranța că va reuși să schimbe ceva în modul în care sunt tratați părinții și pacienții deopotrivă în Spitalul de Pediatrie. Copilul acestuia, un băiețel în vârstă de un an, are probleme de sănătate, motiv pentru care a fost nevoie de internare și investigații medicale complexe. Experiența prin care a fost nevoie să treacă soția și copilul său l-a șocat.

Ploieșteanul a relatat că, pentru anumite investigații medicale, mamele sunt scoase afară din spital, în pijamale, și transportate cu mașina într-o altă clădire unde medicii oferă consultații. În plus, părinții nu primesc informații cu privire la rezultatele investigațiilor medicale, iar fiecare se descurcă cum poate să afle câte ceva despre starea de sănătate a copilului.

- Reclamă -

”Nu există comunicare între cadrele medicale și aparținători. Trebuie să rețineți că sunt în mare parte copii mici, bebeluși, începând cu o lună până la patru ani care necistă să stea acolo cu aparținătorii.

”La ora 11.00 te anunță că la 11.30 trebui să fii îmbrăcată. Îmbrăcată cu ce?”

Nimeni nu te informează absolut nimic ce se întâmplă cu copilul tău. Pentru o mama care este internată cu copilul acolo este destul de greu să poată să se descurce. Nu li se oferă copiilor absolut nimic, nici pamperși, nu toată lumea are nevoie, dar unii au.

Mai nou, s-a externalizat serviciul pentru anumite controale medicale. Copilul vine cu o problemă, dar trebuie luate în calcul toate problemele pe care le poate avea pacientul respectiv.

- Reclamă -

Pentru fiecare acest control medical, în fiecare zi, mama este informată la ora 11.00, de exemplu, că la ora 11.30 trebuie să fie îmbrăcată pentru că pleacă cu copilul. Îmbrăcată dacă are cu ce, pentru că la internare tatălui i se dă o pungă mare cu hainele mamei si mama trebuie să plece cu copilul cu o mașină neinscripționată, respectiv o Dacia Logan, la un centru extern, undeva lângă Colegiul Medicilor. Dezbrăcată, doar în pijama, împreună cu copilul, îmbrăcat cum e îmbrăcat, dus la un control”

Pe lâgnă fapătul că mamele sunt plimbate pe străzile din Ploiești cu copiii în brațe, nici măcar nu află informații concrete de la medici, ci de la angajați ai spitalului care nu au specializare în medicină.

”Nu este în regulă nici plimbarea cu o mașină neinscripționată, nu este în regulă nici ca mama să nu primească nicio informație. Nu are dreptulsă vadă analizele copilului, nu le poate transmite familiei copilului mai departe. La fel doctorii de la acest acest centru unde este dus copilul nu te informează cu nimic, din contră poți să obți ceva despre analizele copilului de la șoferul acelui Logan”, a explciat bărbatul în fața consilierilor locali.

Nici condițiile de cazare din sptialul de pediatrie din Ploiești nu sunt tocmai potrivite. Copiii mici dorm în paturi cu gratii metalice, iar unii dintre ei se rănesc în somn.

”Pătuțurile din acest spital sunt cu gratii metalice. Mă îndoiesc că nu se găsesc bani pentru ca măcar un pătuț pe lună să fie achiziționat. Copilul meu a plecat de acolo cu contuzii la cap, pentru că se lovea cu capul, în somn, de acele gratii. Am vrut să aduc de acasă ceva, nu am fost lăsat, înțeleg, datorită COVID-19 să nu introducem în spital ceva. Dar o soluție trebuie găsită”, a mai spus bărbatul.

Cătălin Vișan, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești, în fața consilierilor locali din Ploeitști
 - Ziarul INCOMOD

Acesta le-a explicat consilierilor locali că mâncarea este servită pacienților în pahare de unică folosință pentru cafea și nu există tacâmuri. În plus, hrana nu este personaizată în funcție de afecțiunile medicale ale copiilor, așa cum ar fi normal într-o unitate medicală.

”Supă la pahar pentru cafea și fără tacâmuri”

”Mâncarea, lăsând la o parte că este execrabilă, nu ne așteptăm ca la un spital de stat să avem mâncare foarte bună, dar măcar ar trebui personalizată. Unii copii nu mănâncă dulce, alții nu mănâncă sărat. Copilul meu nu are voie dulce de exemplu. N-am apucat în primele zile să-i duc nimic. Dacă nu ai un bol în care să ți se pună supa, ți se pune – puteți să vă închipuiți – într-un pahar de plastic din care se bea cafeaua și o sorbi de acolo. Nu există linguri, nu există furculițe, nici măcar de unică folosință”, acuză ploieșteanul.

Bărbatul a precizat că în spital în saloane nu există dezinfectanți pentru persoanele internate. Acesta a ținut să sublinieze că nu acuză actul medical din Spitalul de Pediatrie Ploiești, ci modul în care unitatea este administrată, dar și relația medic-aparținător.

În urma relatării experienței sale cu sptialul pentru copii, ploieșteanul a fost invitat la discuții de către Daniel Nicodim, viceprimarul municipiului Ploiești.

Ce spune directorul spitalului

La ședința de Consiliu Local a fost prezent inclusiv directorul Spitalului de Pediatrie Ploiești, Cătălin Vișean. Acesta a încercat  să-și prezinte punctul de vedere, dar nu i s-a permis decât o scurtă luare de cuvânt.

Contactat telefonic, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești a recunoscut că în această perioadă de pandemie, anumite consultații de specialitate de care au nevoie copiii se fac într-o clădire separată de cea a spitalului, aflată pe strada Tudor Vldaimirescu din Ploiești. Aici funcționează, printre altele, cabinetul singurului medic din județ cu specializare neuropsihiatrie pediatrică, a precizat Vișean. Pacienții inernați în spital, mamele cu bebeluși în brațe, sunt scoase din salon și transportate cu mașina unității la cabientele medicilor.

”Atunci când este nevoie de consultații interdisciplinare, pacienții sunt transportați pe Tudor Vladimirescu, la policlinică. În urma consultului, rezultatul ajunge la medicul curant al pacientului”, a explicat managerul Spitalului de Pediatrie.

Întrebat dacă i se pare normal ca mamele internate cu copiii să fie scoase afară în frig, îmbrăcate în pijamale, Vișan a replicat: ”Dar primesc halate”

Acesta a negat faptul că un șofer, angajat al unității meidcale, este cel care oferă informații despre starea de sănătate a copiilor și a dat de înțeles că tatăl care face acuzele se află sub puterea emoțiilor provocate de situația medicală a băiatului său.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut