fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Cu cât se vor majora impozitele pe clădiri din 2023

Citește Și

- Reclamă -
Cresc impozitele pe clădiri în Ploieşti. Măsura a fost adoptată de Consiliul Local, ca urmare a unei modificări aduse Codului fiscal, prin ordonanţă de Guvern.

Conducerea Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti a explicat că ordonanţa, adoptată de Guvern în vară, prevede o nouă modalitate de calcul, raportată la valorile minimale ale clădirilor din grila notarilor publici. Va exista o comparaţie între valoarea de referinţă din momentul de faţă şi valoarea din grila notarilor, urmând să fie păstrată valoarea cea mai mare, a explicat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploieşti.

Aceasta a precizat că, în medie, impozitul pentru un apartament de două sau trei camere ar urma să crească în 2023 cu 20-30 de lei faţă de cel din acest an.

- Reclamă -
Impozite pe clădiri, raportate la valorile din grilele notarilor publici

„Este o modificare amplă a Codului fiscal, în sensul că se doreşte acum referinţa valorii de piaţă a imobilelor, valori de piaţă cuprinse în studiile deţinute de notarii publici din România. Ideea este că fiecare rol va trebui luat la mână, în sensul că se va calcula impozitul pentru fiecare persoană în două moduri, unul prin modul aprobat de Codul fiscal valabil până la data aceasta şi al doilea prin această nouă forumlă de calcul, adică prin raportarea la grilele notarilor publici. Se vor compara cele două modalităţi de calcul şi valoarea cea mai mare va rămâne în baza de date ca sumă datorată de către contribuabil în 2023”, a declarat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploieşti, în timpul şedinţei Consiliului Local.

„Spre exemplu, la clădiri rezidenţiale deţinute de persoane fizice, în mod clar vor creşte impozitele, dar nu foarte mult, pentru că a crescut cota minimă de impozitare. Noi am mers întotdeauna pe cota minimă de 0,09%, acum a crescut la 0,1, automat va fi o creştere de 20-30 de lei la un apartament cu două sau trei camere. La persoane juridice, am propus în proiectul de hotărâre să rămânem pe aceeaşi cotă de impozitare de până acum, de 1,35%, tocmai ca să nu simtă nici agenţii economici o presiune mai mare. Vor fi creşteri, dar nu mari”, a subliniat directorul Serviciului Public Finanţe Locale.

Directoarea a mai precizat că există, totuşi, discuţii la nivelul Asociaţiei Municipiilor din România, în încercarea de a amâna termenul de la care se va aplica modalitatea de calcul prevăzută în ordonanţa de Guvern.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut